~3 min lectură 2 comentarii

FOTO: A fost inaugurată Școala Gimnazială „Liviu Rebreanu”, din Comănești. Dep. Cătălina Ciofu: „Un spațiu frumos amenajat, confortabil și sigur. Un adevărat centru al comunității!”

Redacția Ziarul de Bacău

Deputata Cătălina Ciofu (PNL Bacău) a participat astăzi la inaugurarea Școlii Gimnaziale „Liviu Rebreanu” din Comănești. „Un spațiu nou, frumos amenajat, confortabil și sigur în care copiii noștri nu doar să învețe, ci și să socializeze, să se dezvolte, într-un cuvânt: să trăiască!”, a declarat parlamentarul băcăuan, după festivitate.

La inaugurare au mai participat Ligia Deca, ministrul Educației, Mircea Fechet, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, subprefectul Narcis Jitaru, primarul Viorel Miron, Maria Laura Șisca – directoarea școlii, alături de invitați ai comunității locale.

​„Ei bine, de două momente principale îmi amintește această realizare, și doar pe ele aș vrea să le rememorez aici”, a notat, pe Facebook, deputata Cătălina Ciofu:

Primul se leagă de o discuție avută cu unul dintre mentorii mei din anii de formare, într-o binemeritată pauză. Pe atunci, adică în anii mei de formare, baza materială a celor mai multe unități de învățământ din România putea fi caracterizată drept precară sau, în cele mai fericite cazuri, doar decentă. Într-un cuvânt, puteam doar spera să învățăm în unități ca aceasta. Ei bine, și acel mentor m-a întrebat, în pauza respectivă, ce consider că este mai important pentru formarea învățăceilor: baza materială sau calitatea umană a personalului.

Și acum mă întreb cum de mi-am putut lua inima în dinți ca să răspund că, în opinia mea, ambele contează la fel de mult, în condițiile în care eram sigură că așteaptă un răspuns centrat pe resursa umană.

Însă, ceea ce m-a surprins cu adevărat a fost că, deși vorbim despre un om care toată viața s-a dedicat învățământului și a căutat să facă tot posibilul pentru a suplini precaritatea bazei materiale prin calitatea sa excepțională, dumnealui a avut aceeași părere: ambele contează la fel de mult!

Cu alte cuvinte, nici nu căuta să ascundă adevărul: calitatea dascălilor poate compensa într-o oarecare măsură precaritatea condițiilor materiale, dar nu putem nega faptul că ideal e să existe amândouă: și dascăli pregătiți și dedicați, și școli moderne, frumoase, confortabile, sigure și înzestrate!

Totodată, doresc să rememorez repede o vizită efectuată de această dată în cadrul activității profesionale, în străinătatea apropiată, în care am avut prilejul să văd cum o școală modernă, dotată, înzestrată cu tot ce are nevoie, poate reprezenta un veritabil centru al comunității, în special în localitățile mici, un centru în care copiii să găsească aproape tot ce le asigură îndeplinirea nevoilor de învățământ, de petrecere a timpului liber, de pregătire a temelor și nu numai.

Ei bine, asta aș vrea să văd că se dezvoltă și aici, asta mi-aș dori să devină școala gimnazială „Liviu Rebreanu”: un adevărat centru al comunității din Comănești!

Și am încredere că acum, având cele necesare din punct de vedere material, dascălii, elevii și dumneavoastră, membrii acestei comunități, veți însufleți școala dumneavoastră și o veți face exact acest centru de care vorbeam.

Cu drag, cu multe felicitări și dorindu-vă să vă bucurați de această nouă școală la adevărata ei valoare.

– deputat Cătălina Ciofu
Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

2
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. C
    Cetatean
    6 iunie 2024, 06:21
    0

    Concluzii de genu’ pot trage de oriunde m-as afla …, deci, ce a făcut aceasta dna parlamentar pentru scoala respectiva? Ce a făcut aceasta dna Ciofu în calitatea sa de om politic pentru comunitatea pe care o reprezintă?

  2. G
    Gica Contra
    6 iunie 2024, 06:59
    0

    Incepe vacanta, examene in toi dar noi inauguram scoli! O fi oare din cauza alegerilor? Oare chiar asa de prosti ne cred politicienii astia de doil lei?

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.