~3 min lectură 1 comentariu

FOTO: S-a lansat „O istorie a clubului Petrolul Moinești în interviuri și imagini”, volum semnat de Paul Claudiu Cotîrleț

Redacția Ziarul de Bacău

Clubul Lira din Moinești a găzduit, ieri, mai multe VIP-uri și glorii locale ale fotbalului, venite să asiste la lansarea monografiei „O istorie a clubului Petrolul Moinești în interviuri și imagini”, semnată de Paul Claudiu Cotîrleț. Acesta se află la a doua apariție editorială, după „Fotbal, politică și diplomație în Peninsula Balcanică (1896-1933)”, volum lansat în urmă cu 3 ani.

Lucrarea „examinează” traseul echipei de fotbal Petrolul Moinești, cu accent asupra unor sezoane în care echipa a excelat. Paul Claudiu Cotîrleț aduce la lumină imagini necunoscute publicului larg, informații trecute cu vederea, fiind valorificate istoria orală și ceea ce s-a scris până acum despre acest club.

Au participat Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean, Valentin Vieru, primarul municipiului Moinești, cunoscutul om de fotbal Gheorghe Chivorchian, Cristi Sava, președintele Asociației Județene de Fotbal, numeroase glorii locale ale fotbalului. Nu a lipsit din sală tatăl autorului, prof.univ.dr. Adrian Cotîrleț, managerul Spitalului Municipal de Urgență Moinești.

Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău, și-a felicitat fostul coleg de la Prefectură (autorul a fost și subprefect al județului, în perioada în care Ivancea a fost prefect) și i-a urat să facă performanță și în politică. „Ca președinte al CJ, mă sumt obligat să susțin acest sport”, a mai afirmat Ivancea.

Adrian Artene, director editorial al Grupului de Presă Gândul, l-a elogiat pe autor, cu care este prieten. „Nu cred să existe o persoană mai potrivită decât Paul Cotîrleț să scrie istoria Petrolului Moinești, pentru că este și istoric, dar a jucat și fotbal la echipă”, a spus Artene. Potrivit acestuia, în monografie se regăsesc „povești superbe, care ar motiva orice junior”.

Gheorghe Chivorchian și-a exprimat dorința reapariției în Moinești a unei echipe de liga a doua sau a treia.

„Cartea este o parte a promisiunii pe care noi am făcut-o comunității, unii în sport, alții în medicină”

În final, a vorbit și autorul monografiei, Paul Claudiu Cotîrleț. El a amintit atacurile din campania electorală de acum 4 ani. „S-a spus că familia Cotîrleț vrea să pună mâna pe Moinești. Cartea este o parte a promisiunii pe care noi am făcut-o comunității, unii în sport, alții în medicină. În monografie, sunt oameni care au schimbat mentalități, care ne-au făcut să nu fim mai prejos decât ieșenii, de pildă”. Cotîrleț a amintit că a jucat fotbal la Petrolul Moinești, cu care a câștigat singurul trofeu important al clubului.

În final, Cotîrleț a amintit că Petrolul Moinești a fost desființat în urmă cu 12 ani de fostul și actualul primar, Viorel Ilie și Valentin Vieru.

Evenimentul de lansare a continuat la stadionul din localitate cu o partidă de fotbal între „gloriile anilor 90” și echipa Petrolul Moinești.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. D
    Daniel
    30 iulie 2021, 07:23
    0

    Viorel Ilie si Valentin Vieru… Miron a desfiintat minerul comanesti

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.