~1 min lectură 4 comentarii

FOTO: Se lucrează pe șantierul noului sediu al Bibliotecii Județene Bacău

Redacția Ziarul de Bacău

Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău, a vizitat șantierul noului sediu al Bibliotecii Județene Bacău. „Atât în interiorul, cât și în exteriorul fostului muzeu de Istorie (care va fi relocat), mobilizarea în șantier este exemplară”, a constatat președintele CJ.

La toate etajele și în toate încăperile, echipa constructorului este capacitată maximum, iar rezultatele sunt deja vizibile.

Se lucrează la execuția fântânilor arteziene din spatele clădirii, loc care va deveni o oază de recreere și studiu.

„Extrem de importantă este activitatea de ambalare și etichetare a obiectelor de patrimoniu, efectuată sub controlul și îndrumarea Direcției Județene de Cultură, care verifică depozitarea patrimoniului în condiții conforme”, a declarat Ivancea.

Așa va arăta în luna mai a anului 2025 acest obiectiv cultural al municipiului Bacău: Click AICI!

„Iar pentru cei care încă nu sunt convinși, imaginile din șantier sunt garanția că, la Consiliul Județean, fondurile europene se implementează cu succes și se concretizează în investiții pentru Bacău”, a mai afirmat Valentin Ivancea.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

4
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. G
    Gica Contra (constructorul)
    16 martie 2024, 08:18
    0

    „Pe santier, muncitorii care lucreaza sub conducerea unei firme autorizate si care tine cont de tot ce prevede legea din punct de vedere al echipamentului pentru protectie muncii, cu siguranta vei observa diferite culori ale castilor pentru protectia capului. Fiecare culoare are o semnificatie aparte si indica functia persoanei care o poarta. Sa vedem care este semnificatia castilor in diferitelor culori prezente pe santier:
    galben – pentru muncitori, calificati sau necalificati;
    albastru – pentru tehnicieni sau operatori;
    maro – pentru sudori;
    alb – pentru ingineri;
    verde – pentru inspectori, sau lucratori nou-veniti;
    portocaliu – pentru echipajele rutiere sau vizitatori;
    rosu – pompieri, personalul responsabil cu protectia muncii;
    roz – se imprumuta celor care isi pierd casca proprie de protectie” (https://blog.salcor.ro/culoarea-castii-de-protectie-iti-spune-cu-cine-stai-de-vorba-pe-santier/)

    Deci Ivancea a fost prostit de catre firma care se ocupa cu Siguranta si Securitatea Muncii pe acel santier. Mai putin baba cu basca…
    Asta ca sa nu mai pomenim de ochelari si bocanci de protectie. Intr-o tara civilizata, aceste fotografii ar fi auto-incriminante, firma respectiva amendata si respectivii interzisi pe santier.

  2. C
    Cristea
    16 martie 2024, 10:38
    0

    Județului Bacău îi trebuiesc 5-6 parcuri industriale (hale, nu birouri). S-a auzit d-le Ivancea ?? Merită făcute chiar cu credite de la bancă. (Vezi Oradea, Brașov, Covasna, Arad, Cluj, Iași)

    https://www.g4media.ro/unul-dintre-cei-mai-mari-dezvoltatori-de-parcuri-industriale-din-ungaria-investitie-de-15-milioane-de-euro-in-judetul-covasna.html

  3. A
    Alex
    16 martie 2024, 11:26
    0

    Se pun chinezării de 2 lei și nouă ne arată ce echipamente de top, performante și eficiente au montat.
    La final factura, tot noi (cotizații) o plătim.
    Ivancea & Co nu fac decât să se pozeze cu munca altora!

  4. c
    cetatean
    17 martie 2024, 06:42
    0

    sau cand normalul a devenit realizare epocala…asa ne-au adus ciumele,sa ne bucuram de normal.
    fara investitii in economia orasului-judetului toate astea vor fi doar cladiri de angajat neamurile si prietenii .

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.