Fractură în PNL Bacău

Administrator

Platforma lui Theodor Stolojan, fostul lider al Partidului Național Liberal, acum exclus din partid, strînge tot mai mulți adepți în județul nostru. Liberalii băcăuani sînt aproape de scindare, pentru că tot mai multe organizații simpatizează și aleg calea platformei care vizează reformarea PNL. Organizația oneșteană a liberalilor a aprobat, în cadrul unei ședințe a Biroului Municipal, aderarea la ideile platformei lui Stolojan. „Biroul Municipal Onești și-a exprimat opiniile în legătură cu problemele apărute în PNL, legate de platforma liberală lansată de Theodor Stolojan. în majoritate, s-a decis să se adere la ideile platformei și totodată s-a cerut conducerii superioare de partid, de la Bacău și la nivel național, reprimirea în partid a celor excluși și tratarea problemelor din platformă în interiorul partidului. Organizația Onești a discutat încă de la început, deschis, în ședințe, platforma Stolojan, iar la lansarea ei în Bacău am avut doi reprezentanți”, ne-a declarat Valerian Vreme, președintele organizației municipale liberale din Onești. Următorii liberali care sînt așteptați să adere la platforma fostului președinte sînt cei din Slănic Moldova. Intenția de a semna pentru susținerea platformei și-au arătat-o și primarii liberali din județ, mare parte dintre aceștia susținători ai lui Ioan Chiriac, vicepreședinte la PNL Bacău. „Le-am explicat primarilor că nu este bine să adere acum și să aibă rabdare, pentru că totul se rezolvă cu răbdare. Acum este sfîrșit de an, este așteptată rectificarea de buget și e bine să stea deoparte, pentru a nu fi tăiați de la finanțare”, ne-a declarat Ioan Chiriac, liderul grupului de inițiativă pentru implementarea platformei liberale în județul nostru.

La Suceava s-a întins mîna spre marea împăcare

Liberalii moldoveni au încercat, la sfîrșitul săptămîni trecute, să îi împace pe premierul Călin Popescu Tăriceanu și pe Theodor Stolojan, spre binele PNL. La Suceava, Tăriceanu a acceptat, la cererea filialelor de aici, să-l invite la dialog pe liderul platformei liberale și chiar să se discute pe marginea reprimirii în partid a „dizidentului”. Demersul îl vizează însă doar pe Theodor Stolojan și nu se referă și la ceilalți susținători ai acestuia. „Nu am fost la Suceava, dar am fost informat despre ceea ce s-a discutat acolo. Demersul premierului este foarte bun pentru imagine, dar finalitatea nu va fi cea pe care și-o doresc inițiatorii, de a-l readuce pe Stolojan în PNL. El nu se întoarce în partid în condițiile cerute de Tăriceanu și acoliții lui, ci în condițiile fixate de el. Platforma merge înainte și este foarte greu să vindece un organism bolnav”, a mai spus Ioan Chiriac. Valerian Vreme vede însă în întîlnirea de la Suceava un pas important spre reconcilierea liberală. „Este îmbucurător ce s-a întîmplat la Suceava, că s-a organizat o ședință în care s-a luat în calcul revenirea lui Theodor Stolojan în PNL și să se inițieze discuții în interiorul partidului și nu în afara acestuia”, a precizat Valerian Vreme.

„Dizidenții” băcăuani, tolerați în continuare în PNL

Dacă în alte județe din țară, formarea grupului de inițiativă pentru susținerea lui Stolojan a dus imediat la excluderea din partid a celor care au inițiat demersul, în Bacău nu s-a întîmplat așa. Liberalii băcăuani care au făcut acest pas sînt în continuare membrii ai partidului, fără să se ia nici o măsură împotriva lor. „Romeo Stavarache a băgat puțin capul în nisip, să vadă ce se va întîmpla și așteaptă momentul oportun, să vadă încotro se duce. El nu este nici cu Stolojan, nici cu Tăriceanu, dar nu este nici împotriva lor. Așa și deputatul Ionel Paler a semnat întîi că aderă la platformă, apoi a renunțat, ceea ce este o politică incorectă, de inconsecvență”, a precizat vicepreședintele PNL Bacău.
Liderul liberalilor băcăuani, Romeo Stavarache, a preferat să fie mult mai împăciuitor. „Nu sînt în țară, dar este foarte bine că Tăriceanu și Stolojan să se pună la aceeași masă, pentru că PNL are de cîștigat”, ne-a declarat președintele Stavarache. în ceea ce privește acuzațiile lui Chiriac, acesta a precizat că „eu sînt cu Partidul Național Liberal, sînt membru al acestui partid, respect statutul și pe cei care luptă și muncesc pentru partid”. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.