După aproape o lună petrecută în spital, cei doi frați Andronic din Răcăciuni care au supraviețuit incendiului în care și-au pierdut fratele mai mic au fost externați. Gabriel, de doi ani și trei luni, și Marian, de un an și trei luni, au stat, pînă marți, internați în Secția Chirurgie Infantilă din cadrul Spitalului Județean Bacău, unde au fost tratați pentru înlăturarea efectelor arsurilor provocate de flăcări. Conducerea Direcției pentru Protecția Copilului Bacău a decis că cea mai bună variantă în cazul celor doi este plasamentul în regim de urgență la o familie de asistenți maternali. Măsura nu este, însă, una definitivă, ultimul cuvînt aparținînd membrilor Comisiei Județene pentru Protecția Copilului Bacău. Cazul va fi discutat în ședința de marțea viitoare, iar șefii de la Protecția Copilului așteaptă propunerile autoritățile locale din Răcăciuni în ce privește viitorul micuților supraviețuitori. Mihai Valentin, fratele în vîrstă de doar trei luni al celor doi micuți, a murit în spital la doar o zi după ce a avut loc incendiul. (C.B.)
Frații Andronic din Răcăciuni au fost preluați de asistenți maternali
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.