Deși sînt multe unități în Bacău care pot să-l aprovizioneze cu cantitatea de lapte necesară pentru o mare parte dintre bolnavi, Spitalul Județean de Urgență (SJU) are încheiat contract în acest sens cu două firme situate în Filipești și în Asău. Conducerea SJU susține că a fost nevoită să le „prefere” pe cele două, ca urmare a normelor impuse de Ministerul Sănătății. „Pentru achiziționarea alimentelor se organizează licitație electronică națională. Cine iese cîștigător, pe acela trebuie să îl alegem. Nu contează la ce distanță este față de spital. Aceasta nu mi se pare deloc normal”, consideră doctorul Leonard Roșu, directorul SJU. Din fericire, ieri, mașina firmei din Filipești care trebuia să asigure laptele a ajuns la Bacău. Cînd au fost, însă, gerurile mari, mijlocul de transport al firmei din Asău nu a putut fi pornit, astfel că spitalul a trebuit să recurgă la alte soluții pentru hrana bolnavilor. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.