Inspectorii sanitari din cadrul Autorității de Sănătate Publică (ASP) Bacău au dat o grămadă de amenzi pentru fumat în locuri publice închise. în numai două săptămîni, patronii a nu mai puțin de 15 baruri din Bacău, Onești și Buhuși au fost nevoiți să cotizeze la bugetul statului pentru că le-au permis clienților să tragă din țigară în unitate, deși aceasta nu era prevăzută cu instalație de ventilație și nu era destinată fumătorilor. Pentru aceasta, inspectorii sanitari au sancționat cu amenzi de cîte 500 lei (5 milioane lei vechi) firmele Eldini, Dorandu, Prodbac Security, Rebost Art, Nevco Invest, Extaz, Socker, Vigemar Com, Magriful Co, Ovitec și Cooperativa „Muncă și Artă”, toate din Bacău, Zboina Com, Iusticom și Digital Games, din Onești, precum și Heracom, din Buhuși. „Nici una dintre aceste firme nu a depus contestație, deci ele au fost de acord cu măsura dispusă de inspectorii sanitari”, a declarat Anda Dumitrescu, purtătorul de cuvînt al ASP Bacău. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.