Legea accesului la informație, bună doar pe hîrtie
Fiecare român poate cere orice informație de interes public de la instituția la care intră. Nu poate face însă acest lucru de capul lui. Există, din 2001, Legea 544, care reglementează accseul neîngrădit la informațiile publice. În 2002, Ziarul de Bacău a încercat să afle, cu ajutorul unui licean, cîteva date legate de salariile unor directori de instituții publice, organigramă etc. Am descoperit atunci că cei mai mulți funcționari publici habar nu aveau de existenta legii amintite, iar despre datele oferite, ce să mai vorbim. Nimeni nu ne-a spus aproape nimic. După doi ani de la acel raid, am reluat ideea. Aceleași instituții, abordate pe teme sensibil apropiate. Am avut neplăcuta surpriză să constatăm că legea este în continuare călcată în picioare și că funcționarii din orașul Bacău tot neinstruiți sînt.
La primărie, legea o face gardianul
Întrebările pe care ne-am axat au fost legate de cîți angajați are instituția, de cîte ori a fost modificată organigrama în ultimii cinci ani, precum și care este cel mai mare, respectiv cel mai mic salariu.
Prima destinație a fost Primăria Bacău. La intrare, am fost luat în primire de unul dintre gardienii publici. Îi spun că-s student și îi explic care sînt informațiile de care am nevoie. Gardianul îmi răspunde că pentru a primi răspunsuri e nevoie de însuși purtătorul de cuvînt al primarului. Tot el mă avertizează însă imediat că e foarte posibil să nu primesc răspunsuri la întrebări. Și asta pentru că, spune omul din fața mea, informațiile solicitate nu mă privesc pe mine. Insist totuși, dar cum purtătorul de cuvînt nu este în instituție, mă văd obligat să aștept. Cît, nu știe să-mi spună gardianul. Așa că plec fără să fi obținut datele de care aveam atîta nevoie.
La Consiliul Județean legea a fost citită
De la Primărie mă îndrept spre Consiliul Județean. Aici, clasicul gardian public mă ia la întrebări. Îi explic ce vreau, iar el îmi răspunde că nu este persoana în măsură să îmi ofere aceste informații. Știu acest lucru deja, așa că insist. Dezmeticit, gardianul mă îndreaptă într-un final spre Biroul de Relații cu Publicul al Consiliului Județean. Fac doi pași, apoi pătrund pe un hol mare și mă opresc la prima ușă de pe partea stîngă. Aici, conform procedurii standard, primesc o cerere tip pe care o completez. Scriu acolo ce date îmi sînt necesare. Amabilă, persoana cu care discut mă sfătuiește să las și un număr de telefon pentru a fi contactat mai ușor. Plec mulțumit. Cîteva zile mai tîrziu aveam să primesc pe adresa de mail, pe care o scrisesem în cerere, datele solicitate.
La Prefectură, ușa era închisă
Cum Consiliul Județean se află în aceeași clădire cu Prefectura, mă gîndesc să văd cum stă treaba și pe-aici. Persoana de la Consiliul Județean cu care am discutat mai devreme îmi dă indicații și în această direcție. Îi mulțumesc și, repectînd indicațiile primite, pornesc în căutarea persoanei responsabile cu eliberarea informațiilor de interes public din Prefectură. Același gardian de la intrare, pe un ton cam nepoliticos, mă ia la întrebări. După ce îl lămuresc din nou ce caut, pornesc spre Biroul „Personal”. Aici, sînt întîmpinat de o doamnă. Îmi explică că, de fapt, persoana responsabilă cu oferirea acestor informații poate fi găsită la un alt departament. Mă îndrept spre acel birou, însă nu e nimeni să mă lămurească. Ușa era închisă. Aștept vreo zece minute pe hol, apoi plec.
La Casa de Sănătate s-a terminat programul
Ies din Palatul administrativ. O iau la pas spre Casa Națională de Asigurări de Sănătate. La intrare, un gardian public mă întreabă ce vînt mă aduce pe acolo. Spre deosebire de ceilalți doi colegi de la instituțiile vizitate anterior, acesta dă dovadă de amabilitate și îmi demonstrează că știe ce are de făcut. Știe de existența Legii 544, așa că încep să-i explic ce vreau. Gardinaul îmi spune însă că persoana responsabilă cu eliberarea informațiilor cu caracter public și-a terminat programul. Mă uit imediat la ceas. E abia ora 13.00. Gardianul îmi spune însă că-i vineri și că programul atît durează. Chiar îmi arată două angajate care părăseau instituția și-mi spune că-s printre ultimii funcționari care mai erau în sediu. Mă asigură însă că dacă revin luni, mă va duce el exact la persoanele responsabile.
La Direcția Agricolă totul merge strună
Ultima instituție pe care o vizitez este Direcția Agricolă din Bacău. Aici găsesc foarte ușor persoana de care am nevoie. Luminița Romilă îmi întinde formularul prevăzut de lege, după care face tot posibilul să îmi răspundă la întrebări în cel mai scurt timp cu putință. De altfel, persoana în cazuă a sunat pe la toate departamentele de unde putea obține datele cerute de mine. Pînă la urmă, am obținut totul pe loc. Mă întreabă la final dacă nu vreau să-mi trimită datele și pe adresa de e-mail, însă mă declar mulțumit cu ce-am obținut deja.
Pe hîrtie-i una, în realitate e altceva
Legea accesului la informații publice a fost dată tocmai pentru a ajuta cetățeanul de rînd să obțină anumite date fără să aibă sentimentul că se roagă de unii funcționari publici să le facă un anumit favor. Fiecare instituție are obligația, conform legii, să înființeze un birou de relații publice și să desemneze o persoană care să ofere informațiile solicitate de omul de rînd. Realitatea demonstrează că în unele instituții, dacă s-a făcut acest lucru, funcționarii nu și-au însușit nici pînă acum cu adevărat atribuțiile. Cei care ajung însă să bată la ușa vreunei instituții e bine să știe că informațiile trebuie să le fie oferite în zece zile de la data solicitării, sau, în funcție de dificultatea, complexitatea și volumul lucrărilor de documentare și de urgența solicitării, în maxim 30 de zile. În cazul în care durata necesară pentru identificarea și difuzarea informației solicitate depășește zece zile, răspunsul va trebui să îi fie comunicat în maximum 30 de zile, cu condiția să fie înștiințat în prealabil în scris despre acest fapt, dar nu mai tîrziu de zece zile. (Cătălin STĂNOIU)
Lasă un răspuns