Fundația Europeană pentru Tineret finanțează proiecte internaționale

Administrator

European Youth Foundation (EYF – Fundația Europeană pentru Tineret) oferă suport financiar nerambursabil organizațiilor de tineret, pentru încurajarea relațiilor dintre acestea. EYF are un buget anual de circa 3 milioane de euro. De la înființarea sa din 1972 și pînă acum, peste 300.000 de tineri cu vîrsta între 15 și 30 de ani au beneficiat de activitățile susținute de ea. Se acordă suprt financiar acelor activități care servesc la promovarea păcii, înțelegerii și cooperării, cu condiția să respecte valorile fundamentale ale Consiliului Europei: respectarea drepturilor omului, democrație, toleranță și solidaritate.

Se acordă finanțare, între altele, organizațiilor non-guvernamentale pentru tineret naționale sau locale sau rețelelor de asemenea organizații și structurilor non-guvernamentale implicate în activități pentru tineret. în această categorie intră întîlniri internaționale ale tinerilor. EYF poate acorda sprijin financiar pentru întîlniri internaționale de tineret pentru tineri lideri, incluzînd seminarii, workshop-uri, festivaluri sau campusuri. De asemenea, se au în vedere activități de tineret altele decît întîlnirile. Pe lîngă întîlniri, EYF poate finanța studii, proiecte de cercetare precum și realizarea de informări și documentării privind probleme de tineret. Iată cîteva exemple de activități finanțate: publicații specializate (ca de exemplu manuale de training);
newsletter-e sau reviste realizate de organizații de tineret internaționale sau rețele de asemenea organizații; campanii de informare; expoziții și realizarea de materiale audio-video; dezvoltarea de website-uri sau realizarea de CD-ROM-uri; realizarea de postere, insigne sau etichete; proiecte de cercetare pe probleme de tineret.
în aceeași categorie, EYF poate acorda finanțări pentru vizite de studiu, permițînd unor organizații de tineret să stabilească noi contacte în Europa, prin parteneriate și cooperări. EYF nu finanțează orice activități cu natură comercială, construirea, cumpărarea și dotarea de clădiri, activități turistice, întîlniri care țin de organizarea internă a organizațiilor (statutory meetings), activități care țin de programele școlilor sau universităților și activități care au un singur caracter de training vocațional.
Termenele limită de depunere a cererilor de finanțare sînt 1 februarie 2006 pentru granturi acordate activităților din categoria „Susținerea costurilor administrării organizațiilor non-guvernamentale pentru tineret internaționale sau rețelelor de asemenea organizații” pe anul 2006, 1 aprilie 2006 pentru granturi acordate activităților din categoria celor care vor avea loc între 1 ianuarie – 30 iunie 2007. Pentru proiecte pilot nu există termen limită, propunerile de finanțare putînd fi depuse oricînd în timpul anului, însă nu cu mai puținde trei luni înainte de începerea proiectelor.
Depunerea cererilor de finanțare se face din anul 2004, în mod electronic, acest sitem fiind accesibil prin internet, utilizînd Internet Explorer versiunile 5.0, 6.0 si Netscape versiunea 7.0. Toate cererile de finanțare și informațiile din sistelmul electronic de depunere a proiectelor trebuie completate în limbile engleză sau franceză. Adresa finanțatorului este European Youth Foundation
Directorate of Youth and Sport, Council of Europe 30, rue Pierre de Coubertin
F- 67000 Strasbourg, Tel: (33) 03 88 41 20 19, Fax: (33) 03 90 21 49 64, E-mail: eyf@coe.int. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.