Furnizarea căldurii a fost oprită

Administrator

Ieri, ambii furnizori de energie termică din municipiul Bacău au trecut la programul de vară. începînd de la ora 6.00, atît CET cît și Termloc au sistat furnizarea căldurii la toate asociațiile de proprietari, agenții economici și instituțiile racordate la ele. în ce privește apa caldă menajeră, aceasta va fi livrată 24 de ore din 24 la toate asociațiile de proprietari care sînt alimentate de CET. Asociațiile legate de Termloc vor primi apă caldă ca pînă acum, respectiv în intervalul 5.00-9.00 și 17.00-21.00. Asociațiile vor fi lipsite de apă caldă menajeră doar în perioada în care se vor executa reparațiile curente la centralele și punctele termice sau la rețeaua de distribuție. „Cele aproximativ 150 de asociații racordate la CET nu vor avea apă caldă cam două săptămîni, nu mai mult”, ne-a asigurat Vasile Drăgușanu, directorul CET Bacău. Programul de furnizare a căldurii va fi reluat la 1 octombrie 2005. (Elena ȚINTARU)ă menajeră doar în perioada în care se vor executa re

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.