Furturile de animale din zona Moineștiului au dat bătăi de cap polițiștilor, și în acest an, mai ales prin volumul mare de muncă pentru rezolvarea respectivelor cazuri. Pînă în prezent, numărul unor astfel de infracțiuni se îndreaptă spre 20, iar valoarea pagubelor se cifrează la aproape 700 milioane de lei vechi.
De menționat că doar cîteva dintre animale au fost recuperate, însă, majoritatea autorilor acestor furturi au fost depistați și acum se află în închisoare. „Creșterea de animale ridică responsabilități, iar nesupravegherea acestora de către proprietari este principala cauză a furturilor. Zonele cele mai vulnerabile sînt islazul adiacent strazii Schelei, dar și cartierele Lucăcești-sat, Lunca și Hangani. La nivelul unității noastre, am întreprins o campaniei de mediatizare a prevenirii unor astfel de infracțiuni, care, sperăm, va da rezultatele benefice scontate”, ne-a declarat inspectorul principal Răzvan Ghencea, șeful Serviciului de Ordine publică din cadrul Poliției Moinești. (Mihai VIERIU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.