Peste două sute de romi au umplut, dumincă, sala Teatrului „Bacovia”, la ediția a II-a a Festivalului-concurs de muzică tradițională romă. Cu mic, cu mare și gătiți cu cele mai strălucitoare haine, rromii au venit să-i vadă pe ai lor cum fac față probelor din concurs. Concurenții au avut de ales între secțiunea de muzică, interpretare individuală sau instrumentală taraf și secțiunea dans. La interpretare vocală, concurenții au avut de cîntat o piesă din folclorul autentic rom, o piesă din folclorul românesc și o piesă, la alegere, din repertoriul internațional. La secțiunea dans s-a urmărit aceeași linie. încîntat de sunetele de vioară, clarinet, trompetă, acordeon, orgă și tobă, auditoriul a făcut un alt spectacol, printre rîndurile din sală. Pe tot parcursul festivalului, toată lumea a dansat și s-a simțit bine. Clinchete de clopoței, bănuți și alte zorzoane, cusute pe costumele tradiționale rome, s-au auzit de peste tot din sală.
Cîștigătorii concursului au fost premiați cu sume între 150 și 500 de lei. Aceștia Juriul a fost alcătuit din directorul Liceului de Artă Bacău, Gheorghe Gozar, directorul Ansamblului „Busuiocul”- Petrică Vlase, profesorul de muzică Constantin Donea, directorul școlii „Domnița Maria”, din Bacău, Elisabeta Cecilia Deaconu și consilierul pe probleme de minorități, Ramona Dobrescu. Festivalul a fost organizat de Asociația Pro Life Nations, finanțat de Primăria Bacău și implementat în colaborare cu Instituția Prefectului, Direcția de Cultură și Culte Bacău, Liceul de Artă „George Apostu”, Teatrul Municipal Bacovia, Palatul Copiilor și școala generală „Domnița Maria”. (Doina TIMUȘ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.