Așteptam de mult timp, de prea mult timp, un spectacol de comedie românească pe scena Teatrului Bacovia, care să redea trupei bucuria jocului, să se poată păși peste unele înțepeneli interpretative sau experimente mai mult sau mai puțin reușite. ȘI, iată, și-au dat mâna câțiva inspirați autori și iubitori de teatru (Cătălin Ștefănescu, Doru Mareș, Ada Milea și Cristina Ciobanu), au cercetat cu atenție opera lui Vasile Alecsandri și Matei Millo, au îmbinat situații și replici din piesele lor și au creat un scenariu uimitor de caracterizant penmtru lumea românească de secol XIX, dar și pentru cea din zilele noastre.
Pentru că trăim în lumea asta meschină și plină de orgolii, ne comportăm ca niște Chirițe tiranice și proaste, viețuim într-o anume climă spirituală, cu un determinism socio-istoric ce ne impune un registru de reacții față de loc, timp și oameni. Lucrurile nu s-au schimbat aproape de loc în viața românilor, de aceea continuă să rămână dramaturgi mari Vasile Alecsandri, Matei Millo și, mai ales, Caragiale, pentru că ei au surprins adevărata noastră esență sufletească și spirituală. Așa suntem noi: puțin balcanici, un pic circari, destul de căpățânoși, cu prostia noastră, cu spaimele, imbecilitatea, inocența, viclenia, istețimea și umorul nostru.
Pentru a pune în operă o astfel de întreprindere era nevoie de un regizor a cărui fantezie, dublată de inteligență, să coaguleze într-un tot unitar idei, situații, stări și reacții adecvate, construind, astfel, un specatcol capabil să ofere trupei Teatrului Bacovia măsura talentului pe care-l au actorii acestuia. Regizoul dorit cu atâta ardoare a sosit și la Bacău, în persoana dlui Alexandru Dabija. Aș remarca la acest talentat director de scenă „simțul măsurii”, mai bine zis ȘTIINȚA M|SURII, ceea ce-i permite o anume „inginerie artistică”, înălțând un spectacol cald, uman, palpitând de viață. În premiera „Vârciorova. Carantină”, regizorul uzitează o fericită alternanță a rostirii viguroase, de sorginte populară (cu accent moldovenesc) cu una aproape șoptită, dublată gestual de actori. S-au imprimat, astfel, un ritm alert spectacolului, un umor de calitate și o ținută specifică balcanismului nostru medieval.
Întregul spectacol se desfășoară în halta Vârciorova, pusă în carantină și supraveghiată de ostași. Aici vor poposi Chirițele lui Alecsandri din diverse capitale europene pentru a se confrunta cu soldații unui doctor ce nu acceptă altă ordine decât cea impusă de el. Toți cei treisprezece actori au jucat cu devotament și strălucire rolul de „trupă”, încât a-i lăuda pe unii ar însemna să-i nedreptățesc pe alții. Pot, însă, să remarc că fiecare dintre ei a reușit să propună expresii singulare într-un joc realmente colectiv. Așa că fiecare actriță sau actor a avut reacții care să-l individualizeze, să-l singularizeze. O astfel de interpretare se datorează enorm măiestriei regizorului, care poate să armonizeze trupa ca pe o orchestră simfonică, dar și capacității de răspuns a actorilor.
Au jucat cu mult aplomb Firuța Apetrei, Eliza Noemi Judeu, Florina Găzdaru, Adelaida Perjoiu, Alina Simionescu, Daniela Vrînceanu, Simona Nica, Corina Goranda, Bogdan Buzdugan, Ștefan Ionescu, Dumitru Rusu, Ștefan Alexiu și Bogdan Matei.
În încheiere, aș zice că strălucirea acestei comedii constă nu atât în cantitatea de râs pe cap de spectator, ci în calitatea excelentă a acestora. Izbânda vine din limbajul specific al spectacolului, al jocului inspirat al tuturor interpreților, al aranjamentelor muzicale și al scenografiei Cristinei Ciobanu. (TEXT: Vasile PRUTEANU)
Lasă un răspuns