Gara din Tîrgu Ocna, unul dintre „copiii” lui Anghel Saligny

Povestea Gării din Tîrgu Ocna și a haltei Saline este, practic, povestea minelor de sare. La sfîrșitul secolului al XIX-lea, transportul sării extrase de aici devenise o problemă națională extrem de dificilă, pentru a cărei rezolvare au fost luate în calcul modernizarea drumurilor, folosirea Siretului, dar și contrucția unei căi ferate. În 1867, un consorțiu anglo-austriac a dorit să concesioneze construirea și exploatarea unei căi ferate între Ițcani și Galați, cu o ramură spre Iași și o alta spre Tîrgu Ocna, dar statul român i-a oferit doar construirea liniei Ițcani – Roman. Concesionarea construirii căii ferate Adjud – Tîrgu Ocna avea să se realizeze de abia opt mai tîrziu, în 1875, pentru ca lucrările efective să înceapă în 1881 sub conducerea inginerului Anghel Saligny. Peste trei ani, la 22 iunie 1884, calea ferată în cauză a fost inaugurată și, odată cu ea, a fost deschisă și gara din Tîrgu Ocna. Cunoscută sub numele de „Gara Mare”, acesta a fost construită de același Anghel Saligny și, timp de 15 ani, a fost stație terminus. Aceasta nu reprezenta însă, capătul de drum numai pentru trenuri, ci și pentru toate mărfurile care se strîngeau de pe Valea Trotușului, dar și pentru birjele care îi transportau pe turiști la băile de la Slănic.

În 1888 au început lucrările de extindere a căii ferate către minele de sare, lucrările fiind încheiate un an mai tîrziu.

Halta „Saline” avea să fie construită în 1898 de inginerul Elie Radu. Pînă la extinderea liniei de cale ferată, transportul sării pînă la Gara Mare s-a făcut la început cu ajutorul carelor, înlocuite, în 1885, cu un funicular. Botezat de localnici „Americanul” sau „Teledinamicul”, acesta a fost, de altfel, primul funicular din România, care a fost folosit pînă în 1896. (Eduard CUCU)