Vestea transformării Corpului Gardienilor Publici (CGP) în Poliție Comunitară a produs neliniște în rîndul tuturor celor care, ani la rînd, au asigurat paza și ordinea în oraș. Deși legea prevede că
personalul Poliției Comunitare va fi angajat din rîndul gardienilor publici care vor fi testați profesional, acest lucru nu îi liniștește deloc pe aceia care nu au obținut diploma de bacalaureat. Asta, pentru că viitorii polițiști comunitari trebuie să fie măcar absolvenți de liceu. Cei care deja sînt angajați, dar nu îndeplinesc această condiție, au ajuns să trăiască cu gîndul că, de la 1 ianuarie 2005, pot să își piardă locurile de muncă. Nici măcar zvonul că, în continuare, ei se vor ocupa doar de paza unor obiective de interes local sau privat nu pare să îi mai ajute cu ceva. Iar în condițiile în care nimeni nu le spune nimic concret, iar șefii Corpului Gardienilor Publici se ascund în spatele unor uși închise, temerile lor iau amploare.
Florin Neagu este gardian de mai bine de patru ani. Deși este tînăr și a reușit să învețe două limbi străine, pe care le vorbește fluent, el nu a fost interesat de diploma de bacalaureat. Munca de gardian i s-a părut întotdeauna frumoasă și ușoară, chiar și atunci cînd trebuia să patruleze orașul, în toiul nopții. Acum, în pragul noului an, cînd vor intra în vigoare noile legi, el se întreabă dacă peste puțin timp va mai avea un loc de muncă. Tensiunea lui este sporită și de faptul că nimeni nu poate să îi răspundă la întrebări. Tot ceea ce i-a mai rămas de făcut este să spere că zvonul că „nu vor fi puși pe liber” se va confirma.
„Sîntem o mulțime de oameni, angajați ai CGP, care nu știm ce se va întîmpla cu noi. Nu cred că are rost să vă spun care este reacția șefilor noștri atunci cînd le punem întrebări. Problema este că mulți dintre noi se tem să iasă în față și să vadă exact ce se întîmplă, deși, uneori, chiar ei gîndesc că nu mai au nimic de pierdut. Eu nu vreau să mă ascund de realitate, numai așa, de frica șefilor. Trebuie să spun că sîntem ținuți în incertitudine și că nimeni nu discută cu noi. Singurele informații le luăm de pe Internet, unde mai discutăm și cu alți colegi din țară. Se pare că peste tot situația este la fel ca la Bacău. Oamenii sînt speriați. O parte dintre ei au copii de crescut și au rate de plătit. Cum vor trăi de acum înainte, dacă sînt puși pe liber? Cu toții am așteptat schimbarea, dar se pare că este un eșec total”, spune Florin Neagu.
Alături de el se află și alți colegi, oameni în toată firea, care deși doresc să își spună problemele, nu au curajul să o facă. Cristian Dumea nu se sfiește să vorbească cu colegii lui, față de care se plînge că „am o casă de întreținut, rate de plătit, iar peste puțin timp vine și copilul”, însă în momentul în care cineva „din afară” se apropie de el, se îndepărtează cu pași repezi, aruncînd cîteva priviri speriate, peste umăr.
Șefii Gardienilor Publici nu au timp să discute cu presa
Am încercat de mai multe ori să îl contactăm pe Dănuț Maftei, comandantul CGP Bacău, și să aflăm dacă neliniștea angajaților săi este întemeiată. Timp de mai bine de două săptămîni, el nu a fost de găsit. în final, am dat de Radu Mardare, locțiitorul șefului CGP, însă acesta s-a arătat extrem de ocupat și nu a putut să stea de vorbă cu noi, rugîndu-ne să revenim după cîteva ore. La ora 14.00 era prea tîrziu, cu toate că programul de muncă se încheie la ora 15,30. „Șeful a plecat. Vă rugăm să reveniți mîine”, ne-a spus, sec, secretara. (Oana MĂGUREAN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.