Gășcuța post-comunistă

Redacția Ziarul de Bacău

Ștefan RADU

Cînd Traian Băsescu a vorbit despre „marea problemă” a societății românești – sechelele post-comuniste de mentalitate – nu știu dacă a avut în vedere chiar toate formele de manifestare ale acestei tare. Eu, de exemplu, sînt din ce în ce mai agasat de insistența cu care își promovează interesele – de cele mai multe ori meschine – gășculițele de „supraviețuitori” ai vechiului regim. Indiferent unde trăiesc și muncesc (dacă muncesc…), ei au mereu o grijă atavică pentru grupul din care fac parte. Multe dintre instituțiile statului – de exemplu – au fost infestate de foști băgători de seamă pe la cabinetele prim-secretarilor de altădată. S-au adus unii pe alții, s-au promovat reciproc și au reconstruit sistemul birocratic sufocant pentru democrație. încet-încet, și-au recăpătat micile privilegii, au pus stăpînire pe sistemul decizional administrativ și pe structurile sociale și politice nou-constituite. Tinerii profesioniști care au ajuns – inevitabil – să muncească alături și sub coordonarea unor asemenea „dinozauri” cu experiență (în sforării?!!) s-au văzut puși în situația de a opta ori pentru o schimbare urgentă de carieră, ori să învețe năravurile „gărzii vechi”. La un asemenea loc de muncă, importante nu sînt calitățile profesionale, pregătirea de specialitate, spiritul de inițiativă, ci atitudinea gășcară. âți place ori nu, trebuie să mergi „la una mică” împreună cu șeful (mai mereu „bine dispus”), să dai de băut de ziua ta, de ziua pisicii, cînd iei un premiu meritat, cînd îți cumperi mașină sau ai cîștigat la loto. în parte, există un anume adevăr: la asemenea momente fericite orice om dorește să împărtășească bucuria cu prietenii și cu cei apropiați. De ce trebuie să-i includă în această categorie pe toți sinecuriștii și oportuniștii care, din întîmplare, îi sînt colegi de serviciu (sau chiar șefi)? Pentru că numai asta îl va face părtaș la gașcă! Devine de-al lor! Altfel, va fi scos la mantinelă, transformat în subiect de bîrfă și tratat ca ultimul nesuferit. Mai ales în instituțiile de stat (și nu de muncă…), totul se aranjează dacă aparții găștii (noțiune confundată, voit, cu ideea de echipă). Nu efortul profesional depus, nu priceperea contează în primul rînd. Această tristă realitate mi-a fost (re)confirmată zilele astea, cînd un tînăr funcționar din Primărie, cu responsabilități deosebite, mi-a mărturisit că i s-a sugerat să părăsească funcția și instituția, după 1 ianuarie, deoarece „nu face parte din grupul agreat”. Fără a fi foarte fericit de această postură, tînărul specialist a concluzionat, totuși, că un asemenea șut îl ajută, de fapt, să ocupe un post în sectorul privat mult mai bine remunerat. Și atunci mă întreb: ce șanse are corpul funcționarilor publici să capete respectul necesar din partea societății civile dacă selecția oamenilor depinde de interesele politice sau de grup ale unor șefi întîmplători, descurcăreți, plasați în poziții de mare responsabilitate doar pentru că au pupat pe cine trebuie, unde trebuie?

Sindromul găștii care face regula se manifestă peste tot. Chiar momentul politic prin care trecem ne oferă elemente noi de analiză. Profitînd de dificultatea de a se constitui noul guvern, dromaderi precum șeful PUR și eternul Ion Iliescu cel fascinant ne propun „un guvern de largă uniune națională”. Nu mică mi-a fost uimirea cînd i-am auzit, ieri, la Romtelecom, pe cîțiva pensionari așezați la coadă (pentru a-și plăti facturile) spunînd cu tristă ironie: „Iaca: am ajuns la partidul unic! Dacă se adună toți să-mpartă ciolanul, atunci ce rost au mai avut confruntările din campanie?! Toți au ajuns să fie o apă și-un pămînt…” O asemenea perspectivă – mărturisesc – nu mi-a trecut prin minte. Bătrînii care comentau au rezumat perfect semnificația constituirii unui guvern-ghiveci în acest moment. Cum să-i aduni la un loc pe cei ce luptă împotriva corupției și pe cei bănuiți că au jefuit averea națională?! Cum să împaci hoțul cu păgubașul?! Dacă așa vor evolua lucrurile, atunci înseamnă că iarăși a învins „gașca ăstora”! în numele unui difuz interes național, al „liniștii” în care dormităm de 15 ani, gășcarii trec prin vremuri, mereu întăriți, încruntați ori de cîte ori îi iei la rost, gata să nu-ți răspundă la „bună ziua” (cîtă proastă creștere!…) și să-ți înfingă un pumnal în spate. Zilele trecute, la adăpost de presă și de societatea civilă, cel care încă nu a predat funcția de președinte al țării l-a decorat pe C. V. Tudor și l-a ridicat la grad de general pe fratele acestuia. Ce servicii au făcut cei doi României în eforturile pentru integrarea în lumea civilizată și democrată? Ei s-au opus admiterii în NATO (și colonelul a devenit general!), au criticat toate acțiunile militarea ale Armatei Române, au mari rețineri în ceea ce privește drumul către Uniunea Europeană. însă ei sînt parteneri ai aceleiași găști care astăzi face jocurile în țara asta. Dacă Alianța DA ar face guvern cu PRM s-ar spune că imaginea externă a țării a fost terfelită. însă decorarea liderilor acestei formațiuni de către Ion Iliescu nu îndrăznește cineva să o comenteze!… A venit timpul – cred – ca întreaga menajerie de dinozauri (fie că sînt politicieni, jurnaliști, oameni de cultură (creați în eprubetele diverselor grupuri de interese, recunoscuți doar de tovarășii de pahar), funcționari, persoane publice, șefi pe la fel de fel de instituții fantomă) să iasă la pensie, să-și ronțăie frustrările în sînul propriilor familii și, dacă nu pot să se desprindă de găștile lor, să se adune în parcuri, cluburi sau crîșme cu gîndul la viața dulce pe care au dus-o pe spinarea întregii societăți. uniștii care, din întîmplare, îi sînt colegi de serviciu (sau chiar șefi)? Pentru că numai asta îl va

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.