Vasile PRUTEANU
Dacă nu știți sau știți numai aproximativ cine este scriitorul George Bălăiță și ce a făcut el într-o viață de om, trebuie să citiți neapărat cartea Marilenei Donea, apărută în aceste zile la Editura Corgal Press. Cartea se vrea, modest, o simplă bibliografie, dar cele 267 de pagini conțin o bogată inserție de critică literară, interviuri, opinii, publicistică, fotografii etc. în România este cu totul neobișnuit ca un scriitor în viață să beneficieze de o asemenea bibliografie, adunată cu sîrg, acribie și talent. Lumea așteptă întîi să moară, pentru ca faima postumă a scriitorului să-i trezească interesul. Marilena Donea încalcă aceste canoane și bine face. Poate că astfel luăm cunoștință îndeaproape de „un tînăr talentat și sărac, care nu s-a temut să ia taurul de coarne. Chiar dacă a făcut-o ca somnambulul, care habar nu are că merge pe creasta acoperișului”. Iar George Bălăiță a mers deasupra generației optzeciste de prozatori, deschizînd, în România, o altă stilistică scriitoricească și tulburînd lumea cu romanele sale „Lumea în două zile” și „Ucenicul neascultător”, în special, cu proza sa incitantă, în general.
Consider această apariție editorială un îndemn de a ne apleca atît asupra cărților lui George Bălăiță, cît și a altor talentați scriitori băcăuani cum sînt, printre alții, Petru Cimpoeșu, Ovidiu Genaru, George Genoiu, Sergiu Adam, Calistrat Costin, Ovidiu Bufnilă, Gheorghe Izbășescu, Mihai Pauliuc și foarte mulți alții de care Bacăul nu duce lipsă și cu care noi, muritorii de rînd, ne putem mîndri cu absolută îndreptățire. Helvetica-R
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.