Georgiana Pătrașc, între primii 16 la internaționalele României

Redacția Ziarul de Bacău

TENIS DE CÎMP: Băcăuanca Georgiana Pătrașc a ajuns pînă în turul al treilea (optimi de finală) la campionatele internaționale de tenis ale României „Ruxandra Dragomir”. Concurs menționat, care se desfășoară anual în Pitești, este rezervat categoriilor mici de vîrstă și adună cei mai buni sportivi din țară, cel puțin. Premiile sînt și ele consistente, ca și punctajele ce se acordă pentru configurarea clasamentului FR Tenis.

Georgiana, favorită numărul 13, a trecut în primul tur cu 6-1, 6-0 de Ana Maria Ursache (Galați) și cu 6-3, 6-1, în cel de al doilea, de Virgina Tică (Craiova). În optimile de finală, reprezentanta SCM Bacău la categoria 12 ani a pierdut, 3-6, 1-6, în fața Anei Maria Nedelcu (Timișoara), clasată a doua anul trecut în ierarhia FRT. Demn de menționat este că Georgiana a fost nevoită să joace două meciuri, în preziua disputei cu Nedelcu, din cauza vremii nefavorabile care a împiedicat desfășurarea competiției în limitele programului. Pe de altă parte, Pătrașc este în primul an la grupa 11-12 ani, în vreme ce jucătoarele pe care le-a întîlnit în turneul de la Pitești sînt în cel de al doilea. În semifinalele concursului amintit au ajuns primele patru favorite.

Pînă la campionatele naționale, de luna viitoare, Georgiana are în program participarea la două turnee, legate, începînd de pe 25 iunie. (Marius AMBROZIE)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.