TENIS DE CÎMP: Tenismena Georgiana Pătrașc (Sport Club Municipal Bacău) a cîștigat marți, cu 2-6, 6-5, 6-4, meciul pentru calificarea în 16-imile Campionatului Național de tenis de cîmp al categoriei 8-10 ani. Ieri după amiază, la baza „Keoke” din București, eleva antrenorului Mihai Ciuntea a disputat partida pentru calificarea în optimile de finală ale celei mai importante competiții interne. Din păcate, celălalt sportiv băcăuan intrat între primii 32 din țară, Sebastian Erimicioiu, a pierdut cu 0-6, 0-6 meciul dinaintea optimilor. În concursul masculin au fost înscriși 64 de tenismeni iar în cel feminin 91.
Peste 200 de aspiranți la titlul național al categoriei 11-12 ani vor intra astăzi în focul întrecerilor, pe aceleași terenuri de la „Keoke”. Bacău este prezent cu șase concurenți. (Marius AMBROZIE)
Lasă un răspuns