Ce trebuie să facă la intrarea în aeroport, cum să se descurce cu bagajele sau care sînt obiceiurile din țara în care vor să ajungă. Sînt informații pe care dascălii care pleacă în străinătate pentru o bursă de studii sau pentru a lucra, alături de colegii de la alte școli din Europa, la program educațional cu finanțare externă, le primesc înainte de a pleca din țară. Cea care le oferă aceste informații este Angela Sterpu, inspector de programe în cadrul Inspectoratului Școlar Județean. „Sînt lucruri pe care, la rîndul meu, le-am învățat în timpul burselor de studiu pe care le-am avut în ultimii ani în diverse state din Uniunea Europeană. Pînă să ajungă la unitățile de învățămînt la care vor efectua stagiile de pregătire, dascălii mai au de întocmit și o serie de formalități. în plus, fiecare țară are specificul său, iar dacă aceste lucruri sînt cunoscute încă dinainte de plecare, se poate economisi destul de mult timp”, spune inspectorul Angela Sterpu.
Pînă în urmă cu ceva timp, inspectorul de programe din cadrul ISJ oferea aceste sfaturi cu prilejul diverselor întîlniri informative pe care le avea cu bursierii înainte de plecarea în călătorie. Dascălii care se pregăteau de plecare puteau afla astfel cum ar putea rezolva formalitățile vamale sau cu cine ar trebui să ia legătura mai întîi la școlile de destinație. în scurt timp, însă, toate aceste informații ar putea fi găsite în paginile unui ghid de călătorie, pe care inspectorul școlar băcăuan are de gînd să îl editeze la una din tipografiile din Bacău. (Elena SOLOMON)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.