Ghilotina Distrigaz apasă pe capul marilor datornici

Redacția Ziarul de Bacău

• firmele cu datorii mari față de furnizorii de gaz metan trebuie să strîngă cureaua în următorii doi ani

Agenții economici mari consumatori de gaz metan au primit cu destulă îngrijorare Ordonanța prin care datoriile agenților economici față de distribuitorii de gaz metan vor fi reeșalonate pe o perioadă de maximum doi ani. Pentru a putea beneficia de aceste reeșalonări, agenții economici ar trebui să achite lunar, pe lîngă tranșa de datorii, și facturile pentru consumul din luna curentă. Societățile private și cele cu capital majoritar de stat, aflate în proces de privatizare, vor fi debranșate imediat în cazul neachitării integrale a facturilor curente și a sumelor rezultate din planul de reeșalonare. Ele vor fi rebranșate numai în cazul în care au achitat integral sumele datorate și taxele de reconectare la sistemul de distribuție.

Actul legislativ ar fi trebuit să intre în vigoare pe 11 iunie. „Ordonanța stipulează clar că în termen de 15 zile de la data publicării sale în Monitorul Oficial vor fi elaborate normele de aplicare ale acestui act legislativ. Acestea nu au apărut nici pînă azi și, ca atare, prevederile ordonanței nu pot fi aplicate”, ne-a declarat Dumitru Olteanu, directorul Sucursalei Bacău a Distrigaz Nord. Directorii filialelor zonale ale Distrigaz Nord s-au întîlnit săptămîna trecută la Tîrgu Mureș pentru a concepe normele de aplicare. „Orice întîrziere la plată atît a facturilor din luna curentă cît și a tranșei de datorii va atrage după sine anularea facilităților și demararea procedurilor de executare silită, precum și achitarea cu prioritate a taxelor de timbru în cazul începerii procedurilor de executare silită”, ne-a prezentat directorul Olteanu cîteva dintre propunerile rezultate în urma consultărilor.

Pînă la sfîrșitul primei decade a lunii iunie, agenții economici care adună datorii către furnizorii de gaz metan ar fi trebuit să înainteze solicitări de reeșalonare a acestora. „Puține firme băcăuane cu datorii mari au depus dosarele pentru reeșalonări”, a precizat Dumitru Olteanu. El susține că printre firmele cu debite enorme se află Termloc SA, cu 109 miliarde de lei, CET Borzești – 19 miliarde, Carom Onești, cu șapte miliarde, Chimcomplex Borzești, cu cinci miliarde, Prest Serv Moinești – 2,5 miliarde, CET Comănești – 1,7 miliarde de lei și CET Bacău, patru miliarde de lei, acumulate în 2000 – 2001. Un caz aparte reprezintă Sofert Bacău, care are față de distribuitorii de gaz metan o datorie ce depășește 94 de miliarde de lei, încă din anii 1997-1998. Societatea a solicitat, de curînd, includerea pe lista consumatorilor eligibili de gaz metan ce pot negocia direct cu furnizorii prețul metrului cub de gaz metan. (E.SOLOMON)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.