• După Andreea Ulmeanu și Monica Roșu, Roxana Orhean și Bibiana Iștoc au intrat pe lista antrenorilor lotului olimpic
Gimnastele de la categoriile I, a II-a și a III-a (junioare) din toată țara s-au întrecut la sfîrșitul săptămînii trecute, la Constanța, cu prilejul finalelor Campionatului Național pe echipe. Elevele antrenorului Corneliu Agop, coordonator al secției de gimnastică de la Sport Club Municipal Bacău, au avut o comportare pe măsura așteptărilor, patru din șase, Roxana Orhean, Bibiana Iștoc, Lorena Stancu și Adriana Răileanu, reușind să se califice la finalele la individual compus și pe aparate din toamnă. Concursul de la malul mării a fost unul deosebit de puternic de vreme ce acolo a fost prezentă toată crema junioarelor gimnaste din România. S-a concurat după noul cod de punctaj, intrat în vigoare la începutul anului. Valoarea elementelor a scăzut un pic, au apărut altele noi dar și cerințele în realizarea exercițiilor au fost altele. Astfel, după conceperea exercițiului nota de plecare nu poate depăși 9.50. Pentru a depăși această notă este necesar ca antrenorul să aibă pricepere în găsirea de combinații care să aducă bonificații de una sau două zecimi.
Căldură mare
Principalul adversar al sportivelor care au concurat la „naționalele” pe echipe ale juniorilor a fost căldura. Ușile lăsate deschise n-au făcut mai mult decît să contribuie cu generarea unui curent cald care a scăzut randamentul participanților la concurs. În pofida condițiilor amintite, gimnastele cele mai în formă au putut să-și îndeplinească obiectivul: calificarea la finalele Campionatului Național la individual compus și pe aparate care va avea loc în noiembrie, la Ploiești. Printre ele s-au numărat și patru băcăuance, deși una dintre ele, componentă a lotului național de junioare de la Onești, nu a avut cum să concureze. „La ședința tehnică am aflat că Orhean (gimnastă de la categoria a II-a de vîrstă) nu va concura din cauza unei accidentări dar că, datorită precedentelor sale performanțe, are dreptul de a participa în toamnă la
„Evoluțiile Biancăi Popa și Claudiei Frîncu, doi boboci de la categoria a III-a, au fost mulțumitoare. Lipsa de experiență într-un concurs de o asemenea anvergură nu le-a permis calificarea în finalele pe apărate dar tragem nădejde că anul viitor vor avea un cuvînt mult mai greu de spus. Un mare dezavantaj l-am avut la sărituri pentru că o parte au evoluat la noul aparat, masa de sărituri, în vreme ce noi am rămas la calul de sărituri. Ținînd cont că suprafața de priză și elasticitatea sînt mai mari, încrederea în realizarea exercițiului este mai mare. Se impune ca și noi, cei de la Sport Club, să facem tot posibilul pentru achiziționarea unui asemenea aparat. Cînd vin astea de la lot să se pregătească acasă nu mai au cum să treacă din nou la cal. Dacă sînt nevoite să facă acest lucru și-au încheiat cariera”, consideră Agop.
Patru băcăuance în loturile olimpice
După Andreea Ulmeanu (campioană olimpică la Sidney) și Monica Roșu (campioană europeană de junioare anul acesta la Patras / Grecia), încă o gimnastă de la SCM Bacău, Roxana Orhean, a făcut pasul spre lotul olimpic de la Deva. Componentă a lotului național de junioare de la Onești, Orhean a fost anunțată de cei de la Federație să-și facă bagajele și să se pregătească de plecare la lotul mare. Acest lucru se va produce după întoarcerea din Anglia a „naționalei” conduse de antrenorii Octavian Belu și Mariana Bitang, aflate în insulă la un „bilateral” cu reprezentativa țării gazdă. Pînă săptămîna viitoare antrenorul Agop va avea de așteptat o altă veste bună, cea a transferării Bibianei Iștoc la lotul de la Deva. (Marius AMBROZIE)
Lasă un răspuns