Gospodării inundate și drumuri distruse de ploile torențiale

Administrator

Precipitațiile abundente din ultimele zile au făcut, din nou, pagube însemnate în județul Bacău. Pentru că în unele zone ale județului ploile au fost însemnate cantitativ și au fost însoțite de grindină, mai multe gospodării au fost inundate, iar cîteva drumuri județene și comunale au fost distruse de torenții de apă. Cele mai mari probleme s-au înregistrat în comunele Blăgești, Dofteana și Ștefan cel Mare, unde, în total, 30 de gospodării au fost inundate de ape. Mai exact, la Căiuți apa a ajuns în 18 curți, în zece gospodării din Blăgești a băltit apa, iar la Ștefan cel Mare, două gospodării au stat în apă pentru mai mult timp. Nici drumurile județene sau cele comunale nu au scăpat de cantitățile abundente de precipitații. „Din cauza apelor adunate de pe versanți, cîteva drumuri județene și comunale au fost afectate. în comuna Blăgești, spre exemplu, un drum pe o lungime de patru kilometri a fost afectat, dar probleme au fost și pe drumuri din comunele Căiuți, Dofteana sau Ștefan cel Mare. Grindina a făcut, însă, pagube însemnate pe aproximativ 800 de hectare din comuna Blăgești, unde culturile au fost distruse în proporție de 80 la sută”, a precizat Ioan Maftei, directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor din Bacău.
Hidrologii spun că, și în zilele care urmează se vor înregistra precipitații abundente, dar nu în tot județul, ci numai în anumite localități. „Există o atenționare hidrologică, dar nu în toate localitățile, ci numai în zonele versanților, pe torenți. Ploile pot determina depășirea cotelor de apărare ale rîurilor din județ”, spune Costel Breahnă, dispecer la Direcția Apelor Siret Bacău. în ultimele zile s-au înregistrat precipitați abundente în localitatea Podiș, unde s-a ajuns pînă la cantități de 36 de litri de apă pe metrul pătrat în mai puțin de jumătate de oră. (Costinela BREAHNĂ)

pe raster

Avertizare de inundații în comunele din bazinul Siretului

Bacăul a primit avertizare meteorologică și hidrografică, alături de alte șase județe din țară. „Aceasta este a treia avertizare pe care o primim în decurs de trei zile, prin care se anunță precipitații abundente, între 15 și 30 de litri pe metrul pătrat, dar și mai mari, sporadic”, ne-a declarat subprefectul Gheorghe Hură. Cele mai expuse riscului de inundații sînt localitățile situate în bazinul Siretului. Primăriile și comitetele locale de urgență au fost deja înștiințate de pericol și puse să ia toate măsurile ce se impun. „Activitatea comitetelor locale este monitorizată de cei de la
Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență”, a precizat
Gheorghe Hură. Ploile din ultimele zile au provocat o serie de
probleme la Căiuți, unde 12 gospodării au fost inundate de șuvoaiele de apă scurse de pe dealuri. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.