Graffiti: artă, violență, noutate

De cele mai multe ori, existența noastră urbană este delimitată de spații închise, iar de cele mai multe ori, de ziduri și pereți. Din plictiseală, uneori inspirație sau dorință de a debanaliza decorul, tinerii pur și simplu vopsesc pereții în diferite forme și culori. Prin astfel de picturi murale, ce au avantajul de a fi schimbate imediat cu altele noi, decorul parcă ar căpăta sens. Ar trebui să luăm în considerare că aceste „desene”, cum sînt numite impropriu, fac parte de fapt din cultura graffiti.
în România, această formă de artă este relativ nouă, chiar dacă există dovezi ale practicării ei încă din antichitate. Perioada de înflorire este, însă, cea a anilor ’60, în America. Atunci, graffiti a apărut prima dată în Philadelphia, promovat de doi tineri care au început să-și scrie numele în locuri publice din tot orașul.
Cît despre Bacău, aici se găsesc diverse „lucrări” ce subscriu curentului. Cartiere întregi ca Bicaz, Zimbrului sau Mioriției au devenit ținta „scriitorilor de ziduri”. Se pare că, mai nou, și pereții liceelor par a-i interesa pe tinerii creatori de artă plastică modernă.
Unii cetățeni consideră această formă de exprimare drept vandalizare a clădirilor, ce promovează un mediu care poate duce la delicte mai serioase. Pornind de la această premisă, autoritățile tratează, de obicei, graffiti ca pe un delict minor, însă cu penalități destul de variate. în schimb, tinerii cred că artă murală este doar un mod de exprimare, o soluție de a ieși din banalitatea decorului și a „colora atmosfera”. Un tînăr iubitor și creator de graffiti, Tudor C., este de părere că :”Arta graffiti nu este mai puțin abstractă decît picturile lui Picasso. în plus, dacă marele pictor ar fi ales, în loc de șevalet, pereții caselor spre a-și expune creațiile, ar fi fost numit tot vandalism?!”. (Silvia URSU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!