Gratii sau zăbrele?

Administrator

Claudiu BOANGIU

O mega-anchetă a unui post central de televiziune a salvat viața unui copil abuzat de părinți, bunici și străbunici. După ce un reporter italian independent a difuzat în Țara Macaroanelor un reportaj fulminant despre o fetiță cu niște minunat de luminoși ochi albaștri, care era ținută într-o cușcă de familia sa, vajnicii reporteri bucureșteni au intrat în priză. După trei luni de scremeri și agitație, au aflat care-i locația unde se află sufletul terorizat. Au purces pe drumurile desfundate de la est de Siret, una dintre cele mai sărace zone ale județului Bacău, pînă în cătunul Galeri, din comuna Horgești. După ce au dat de familia micuței, nu s-au grăbit să anunțe asistenții sociali sau autoritățile însărcinate cu protecția copilului. Două zile au tot filmat teribila dramă, au luat interviuri babelor de pe ulițele satului și s-au conversat cu criminalul bunic și sadica străbunică ai nevinovatei ființe. Anchetă în toată regula! Cînd materialul a fost montat și subiectul construit s-a demonstrat a fi beton, l-au dat pe post, cu comentarii în care se împleteau tonuri de revoltă și compasiune. Imagininile surprindeau zăbrelele cuștii din lemn rudimentar cioplit și plasa de sîrmă deasă care o acoperea. Cei doi ochi albaștri ai puștoaicei apăreau însoțiți de un fond muzical de o tristețe tulburătoare. Ieșeau în evidență bunicul și străbunica, care povesteau cu vinovată nonșalanță cum au construit împrejmuirea pentru a o feri pe copilă de priză, de focul sobei și de alte cele care ar fi tentat-o, dacă ar fi zburdat liberă prin gospodărie. Comentariile scurte ale sătenilor dovedeau, fără tăgadă, că bătrînii o îmbibau pe micuță cu alcool, pentru a nu-i deranja. Urmau, din nou, cei doi bătrîni, care recunoșteau veseli că țin fetița în „țarc” și atunci cînd sînt acasă. Și iarăși ochii aceia tulburător de inocenți și albaștri…

Demersul jurnalistic a stîrnit, aproape instantaneu, indignarea unei țări întregi. Știrista postului a întrebat-o afectată pe purtătoarea de cuvînt de la Protecția Copilului cum au putut fi părtași la mușamalizarea dramei. Și-a luat-o peste ochi, cînd i s-a răspuns că reporterii-s părtași la tărășenie, pentru că au tăinuit două zile ceea ce au văzut, ca să stoarcă și ultima picătură de senzațional. Autoritățile au sărit din papuci și-au înroșit telefoanele. Unde-i, ce-i și cum se poate asemenea bazaconie? Drumuri înfundate de viscol, un secretar de stat oprit de nămeți la cîțiva kilometri de cătun, reporteri înfuriați de neputința „organelor” în fața stihiilor. Proces, lacrimile unei mame care pierdea alocația. Un copil scos de instanță din mizeria în care era ținut de bunicii ignoranți. Autorități care spun că vor înapoia copilul familiei, cînd îi vor fi oferite condiții normale de viață. Un bunic intrat în greva foamei, după ce a încercat să se sinucidă pentru că i-a fost luată nepoata.

Sînt de acord că este strigător la Cer să ții un copil în mizeria în care trăia fetița din galeri. însă… Cîteva dintre cele întîmplate nu trebuie uitate și putem trage din ele învățămintele de rigoare, dacă vrem și avem bunăvoință. Reporterii au lucrat total neprofesionist, expunînd imaginea în clar a fetiței aflată după așa zisele gratii; au uitat că sînt, îninte de orice, oameni și au exploatat drama unei familii de dragul senzaționalului. Asistentul social din Horgești ia salariul degeaba, dar dacă ar fi să-și facă treaba, pe puțin zece la sută dintre pruncii de le est de Siret ar trebui dați în grija autorităților. Ignoranța (nici proorocul Brucan și nici altcineva nu poate prezice cînd vom scăpa de ea), și nu reavoința, a sta la baza întregii întîmplări. La țară, încă se practică batista îmbibată cu țuică, stoarsă între buzele sugarului, pentru a-l adormi. Astfel de lucruri se întîmplă în toate satele rupte de civilizație ale României. Autoritățile încă mai au de lucru în zona protecției copilului. O fetiță nevinovată a ajuns în vîrtejul unor evenimente pe care nu le poate înțelege și a fost smuls din familie. Ne-am făcut de baftă (eufemism) în ochii lumii, pe bună dreptate (a cîta oară?). Sîntem, încă, sclavii Ignoranței. Din punctul meu de vedere, ar mai fi trei aspecte de evidențiat. „Cușca” micuței era înălțată pe picioare de lemn și avea un fund din același material (s-a văzut clar în imagini), ceea ce o face să aducă mai degrabă a pătuț încropit de o mînă nepricepută. Cît am fost copii, părinții ne-au ținut în „țarcuri” cu zăbrele, unele, cele cu ștaif, protejate cu plasă textilă. Paturile pentru copii, cele din spitale, sînt (sau erau) fabricate din țeavă și protejate cu plasă metalică. Și, din cîte știu, nu sînt numite cuști. inută într-o cușcă de familia sa, vajnicii report

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.