Ovidiu PAULIUC
Vă mai amintiți de cîte ori am auzit în ultimii ani că autoritățile au fost prinse pe picior greșit de cutare sau cutare situație de urgență? Măcar să ne amintim că în fiecare an, prin luna noiembrie, vedeam demonstrații de forță ale utilajelor de deszăpezire, pe vreme uscată, ca să vadă poporul la televizor cum edilii sînt gata de lupta cu nămeții. Numai că, fără excepție, de cîte ori a nins, edilii s-au înfundat în scaunele tapițate din birouri și s-au declarat neputincioși. De asemenea, nu a fost an fără inundații catastrofale, cînd reacția autorităților a fost tipic românească. Vezi ultimul exemplu din Banat, cînd au trebuit să vină mai întîi ungurii și nemții cu pompele lor, aproape pe gratis, iar abia apoi românii cu pompele lor, dar pe bani grei. Colac peste pupăză, am mai avut și două cutremure bunicele, în fața cărora chiar nu aveam ce face, mai ales că nu s-a mișcat un deget pentru consolidarea sau măcar asigurărea construcțiilor.
La teorie stăm însă excelent. Avem planuri peste planuri la toate comisiile și subcomisiile posibile, totul merge brici și are continuitate, dar asta numai în hîrțogărie. în afara biroului, dacă plouă mai tare, s-a dus și podul, s-a dus și porcul, și casa. Vine cutremurul, îți cade tencuiala blocului în cap, îți cade chiar blocul peste picioare, Doamne ferește! Vine ninsoarea, rămîi blocat în cîmp pînă la primăvară. Iar cînd se pune problema acțiunii conform planurilor atît de bine puse la punct de oameni plătiți pentru asta din bani publici, se răspunde invariabil că nu există suficiente fonduri. Și touși, după cum s-a văzut, bani ar mai fi pe ici, pe colo, dar ajung în cu totul alte domenii, cum ar fi cele proprietate privată. Ineficiența în astfel de situații limită este pecetluită de o clasică și mioritică teamă de asumare sau pasare a responsabilității. Ne așteptăm unii pe alții în luarea unei decizii pînă cînd aceasta nu mai are rost. Invariabil este nevoie să se urle de la București, să se amenințe cu demisii, iar la urmă trîntim și o comisie de anchetă să vedem a cui e vina și să ne facem că avem treabă. Și iată cum ne pricepem cu toții la toate, dar de fapt ne furăm încă o dată căciula, că ar trebui să ne mirăm de unde atîtea căciuli.
Abia aici se demonstrează că, în afara averilor, autoritățile sînt oameni ca noi toți ceilalți. Noi, cei care stăm cu mîlul în curte în așteptarea soldaților care să îl scoată, noi, care de 15 ani așteptăm în continuu ajutoare, noi, care vedem în autorități același tătuc precum a fost statul înainte de ’89, care trebuia obligatoriu să ne dea casă și loc de muncă, noi, care nu vrem să ni se consolideze locuințele nici gratis, să nu ne calce muncitorii persanele, noi, care ne facem casele în zonele inundabile, în pofida legii. Noi, care ne-am obișnuit să stăm la poartă, cu bărbia în pumni, și să îi înjurăm pe toți cei care nu ne ajută. Și să ne aprobăm unii pe alții cu înțelepciune, iar apoi să mergem la culcare. toți ceilalți. Noi, cei care stăm cu mîlul în curte în așteptar
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.