Greva foamei la Prefectură

Administrator

Un bărbat din comuna Tătărăști a intrat în greva foamei în fața Prefecturii Bacău, ieri dimineață. Gheorghe Petrea, de 52 de ani, este supărat că nu și-a primit înapoi tot terenul pe care îl are de la rudele lui. El revendică o suprafață de teren de 25 de ari, acoperită cu salcîmi, în satul Cornii de Sus, din comună. „Am intrat de azi dimineață în greva foamei, la Prefectura Bacău, că nu mi-au dat înapoi tot pămîntul care mi se cuvine. Am cerut să mi se dea înapoi 2,25 hecatre de teren în Tătărăști, care mi-a fost retrocedat, dar mai am o bucată de 25 de ari, care a fost a bunicului meu. Moștenitoarea lui este mama mea. Acest teren trebuie să îmi fie retrocedat în baza probei cu martori. De două luni mă zbat și mă plimbă dintr-o parte în alta. Tot terenul este acum la Ocolul Silvic Sascut”, a declarat Gheorghe Petrea. Grevistul a fost primit în audiență de subprefectul Gheorghe Hură, cel care se ocupă de problemele funciare din județ. „Petentul trebuie să aducă la Comisia Județeană de Fond Funciar o declarație a mamei lui, o schiță a terenului, copii după titlurile de proprietate care atestă vecinătățile cu suprafața revendicată și declarațiile martorilor. Apoi, toate actele vor fi analizate în cadrul Comisiei și se va lua o decizie”, ne-a declarat Carmen Cioltan, purtător de cuvînt la Prefectura Bacău.
Gheorghe Petrea a intrat în greva foamei pentru a doua oară. în urmă cu o lună, el a uzitat de același tip de protest, timp de trei zile, la Primăria Tătărăști. „Nu a venit nimeni să vadă cum mă simt. Am stat două zile la primăria din comună și mi-au luat tensuinea o dată. Apoi am venit la Bacău. Acum, am hotărît să întrerup greva, pînă aduc actele și văd ce se rezolvă. Daca nu, intru iar în grevă sau îmi dau foc”, susține localnicul din Tătărăști. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.