• celor 100 de elevi care marți și miercuri au refuzat să intre la ore din cauza frigului li s-au alăturat ieri alți aprovimativ 50
Elevii Liceului Forestier din Comănești care au timp de două zile s-au aflat în grevă au refuzat și ieri să intre la ore. Protestul elevilor este motivat de faptul că în unitatea de învățămînt este foarte frig și că nici una din sălile de curs nu este încălzită. Pentru că nu mai suportau frigul, elevii claselor mai mari din școală au refuzat marți și miercuri să intre la ore, plecînd acasă. Tinerii le-au transmis profesorilor și conducerii școlii că refuzul de a sta la ore este motivat de frigul pe care nu-l mai pot îndura. „Sîntem în grevă. E foarte frig” au scris pe tablă și pe ușa de la intrare în clasă elevii greviști. Cînd au ajuns la ore, profesorii au avut surpriza să constate că băncile erau goale.
Celor aproximativ 100 de elevi care au făcut grevă timp de două zile li s-au alăturat ieri alți aprovimativ 50 de greviști. Cei care nu au avut curajul să se alăture greviștilor au continuat să învețe în sălile de curs care semănau cu veritabile ghețării.
Motivul pentru care singurul liceu din Comănești nu are căldură îl constituie nepunerea în funcțiune a centralei proprii a liceului. Din cauză că nicăieri nu s-a găsit un regulator și un contoar de gaz, fără de care centrala proprie a liceului nu poate fi pusă în funcțiune, cei aproximativ 1.700 de elevi ai liceului sînt condamnați să învețe la 10 grade Celsius. (Costinela BREAHNĂ)
Lasă un răspuns