Pe toată perioada desfășurării grevei profesorilor, elevii care se vor prezenta, totuși, la ore aduși de dascălii care nu s-au alăturat, încă, manifestărilor de protest, vor primi în aceste zile la școală brînză topită în loc de lapte, iar în loc de cornuri, biscuiți. Decizia a fost luată de conducerea Inspectoratului Școlar Județean, care a hotărît ca, pe perioada grevei, să înlocuiască produsele perisabile cu altele care au un termen de garanție ceva mai îndelungat. „Este o măsură de prevedere pe care am luat-o în lipsa unor informații clare privind data la care se va încheia greva profesorilor. Școlile nu puteau rămîne neaprovizionate, în caz că manifestările de protest ar fi fost finalizate cu mult mai devreme decît era prevăzut. Bine păstrate în frigider, brînza topită și biscuiții pot fi consumate de elevi și după cîteva zile”, spune inspectorul școlar general adjunct Brîndușa Popescu. (Elena SOLOMON)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.