Romeo Stavarache, primarul orașului Bacău, și-a pus toți juriștii instituției la treabă pentru a găsi o metodă de retrocedare a gropii de lîngă Prefectura Bacău fostului proprietar. Stavarche și-a propus ca în termen de maxim două săptămîni să redea fostului proprietar terenul de 540 de metri pătrați. Decizia a fost luată după ce, miercuri, s-a înfățișat în fața primarului Vasilică Busuioc, rerezentantul foștilor proprietari ai terenului. Acesta a spus că terenul a fost vîndut ilegal. „Noi am facut cerere de retrocedare în 2001 și în 2002, dar terenul a fost vîndut. S-au emis două titluri de proprietate pe teren și nu mi se pare corect. Acum ne vrem terenul înapoi”, a explicat Busuioc.
Primăria se află deja în porces cu firma Multi Royal, proprietara gropii. „Va fi prima retocedare din acest an. Oricum, dacă vă dăm terenul nu puteți face decît un parc acolo, pentru că nu se poate construi lîngă un monument național”, i-a spus Stavarache petentului.
Primarul ne-a explicat că noile legi spun că dacă un teren a fost dat cuiva pe nedrept, fie că a fost vîndut și revîndut, terenul este recuperat și dat înapoi proprietarului de drept. De cealaltă parte, Gheorghe Nechita, patronul firmei Multi Royal și al restaurantului Corso, spune că ceea ce face primarul este un abuz și este hotărît să-l cheme în instanță. „Cum adică? Desființează un act de vînzare-cumpărare? Să facă asta și o să-l dau în judecată. O să plătească pentru fiecare zi în care eu nu am putut continua lucrările. Voi calcula cît ar fi costat închirierea în fieacare zi a restaurantului pe care îl construiam pînă acum și să văd de unde scoate banii. Dar eu pun pariu pe averea mea și a primarului că terenul nu va fi retrocedat și că eu voi termina restaurantul”, ne-a explicat Nechita.
Deocamadată, lucrurile au rămas așa cum a dictat primarul, pentru că juriștii primăriei caută de zor metodele prin care să poată lua înapoi terenul. (Alexandru COVACI)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.