încă un scandal pe buza gropii de lîngă Prefectură
• Primăria a revocat autorizația de construcție, iar proprietarii terenului au acționat instituția în instanță n Giorgică Nechită spune că a fpst amenințat de viceprimarul Nicolae Onică n viceprimarul neagă acest lucru
Groapa din fața Prefecturii Bacău naște în continuare vii dispute, după ce lucrările făcute de proprietarul terenului au fost din nou sistate, printr-o decizie a Primăriei, care anulează autorizația de construcție. „Este strigător la cer ce se întîmplă. Măsura de revocare a autorizației de construcție vine după doi ani de la data emiterii ei. Am investit acolo peste 3,5 miliarde de lei, iar această măsură abuzivă poate deschide o cutie a Pandorei, dacă nu este sancționată de instanțele judecătorești. Pe baza unei reclamații a unei asociații de locatari, care are sediul la cîteva numere mai încolo de construcția mea, și a altor puncte din decizie, fără o analiză și fără să fiu chemat să explic situația, în baza documentelor, au decis să revoce autorizația. Practic, au anulat-o. Legea spune că autorizația de construcție, o dată ce a intrat în circuitul civil, poate fi anulată doar de o autoritate judecătorească”, ne-a declarat Giorgică Nechita, unul din cei doi proprietari ai terenului.
Primăria Bacău a emis miercuri o decizie prin care retrage autorizația, din mai multe motive: eliberarea autorizației de construire, în acest caz, trebuia făcută de Consiliul Județean, pentru lucrări la construcții din zonele de protecție a monumentelor istorice, și nu de Primăria Bacău, lipsa actului de proprietate asupra terenului, amplasarea construcției în apropierea unui monument istoric, respectiv Palatul Administrativ, nerespectarea prevederilor normelor sanitare de amplasare a construcției, lipsa avizului de la Ministerul Cultelor, retragerea avizului sanitar de Direcția de Sănătate Publică și lipsa acordului asociației de proprietari din zonă. „în primul rînd, Curtea de Apel a dat o hotărîrea irevocabilă, în procesul pe care l-am avut cu Prefectura, care prevede că pot construi, în baza actelor pe care le am la dosar. Am acte pentru tot ceea ce susțin ei că lipsește și, oricînd, le pot demonstra că nu au dreptate. Am fost în audiențe la Primărie și niciodată nu m-au primit să discutăm cu actele și proiectul pe masă. Mereu am găsit ușile închise”, mai spune Giorgică Nechita.
Patronul se simte amenințat
Patronul băcăuan mai susține că s-a ajuns și la amenințări. „Joia trecută, la ora 16.00, cînd mă aflam cu muncitorii pe șantier, a venit viceprimarul Nicolae Onică și m-a întrebat de ce construiesc acolo. I-am spus că am autorizație și am vrut să îi arăt toate actele, dar nici nu a vrut să se uite pe ele. M-a amenințat că poate nu știu cîte instituții are în subordine prefectul, care or să vină să mă controleze. Am crezut că spune asta la mînie, dar peste o oră au venit vreo zece polițiști de la Poliția Primăriei și trei inspectori, însoțiți de un jurist, unul Irimia. Ne-au blocat în incinta șantierului și au început să facă un control. Nu au cerut registrul unic de control și nu au trecut nimic în el. Le-am prezentat documentele și chiar juristul a zis că toate sînt în regulă. Acum mă simt amenințat, că văd că viceprimarul s-a ținut de cuvînt. Vinerea trecută m-am dus la prefect. Este singura persoană care m-a primit și a discutat cu mine. Prefectul mi-a spus că el nu ar face așa ceva”, mai spune proprietarul terenului.
Viceprimarul Nicolae Onică neagă incidentul. „Ceea ce afirmă este de rîs. Cum pot eu să îl ameninț cu instituții care nu sînt în subordinea Primăriei?! Cum să trimit eu un control la el?! I-am spus doar că nu poate construi, atît timp cît există procese pe rol. Noi nu avem treabă cu documentele emise de vechea administrație. Este un departament juridic la Primărie și de aceea nu l-am primit la discuții. Nu văd care este problema”, ne-a declarat viceprimarul Onică.
Groapa este un pericol pentru blocurile cu bulină roșie din jur
Patronul băcăuan dorește să construiască pe terenul cu pricina o cofetărie, un restaurant și o terasă. „Ieri ar fi trebuit să încep turnarea betonului, pentru consolidarea malurilor. Acestea ar fi asigurat protecția blocurilor din vecinătate, deoarece sînt în mare pericol. Apa se infiltrează pe orizontală și le afectează. Am făcut o adresă ca să se ia măsuri, să nu se întîmple vreo catastrofă, pentru că pînă cînd instanța nu se va pronunța, eu nu mai pot amenaja groapa. Iar decizia poate veni și într-un an. Am avertizat Prefectura, Primăria și Inspectoratul de Stat în Construcții că malurile trebuie protejate”, a precizat Giorgică Nechita. Patronul a atacat decizia Primăriei Bacău în instanță. Aceasta se va pronunța dacă lucrarea va putea continua sau nu. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.