LUPTE GRECO-ROMANE – CAMPIONATUL MONDIAL: Mîine vor avea loc disputele pentru medalii la ediția a 48-a a Campionatului Mondial de Lupte Greco-Romane de la Creteil (Franța), unele la care se așteaptă și participarea lui Eusebiu Diaconu (Sport Club Municipal Bacău, antrenor Gheorghe Mocanu) și pe care mizează și antrenorul lotului național, Ioan Butucaru, și el tot băcăuan. În primă fază, una care s-a disputat la ora apariției acestor rînduri, Diaconu a făcut parte dintr-o grupă preliminară, a 8-a din 14 la categoria 60 kilograme, relativ lejeră, în care au mai fost plasați Riccardo Magni (Italia) și Joaquin Martinez (Spania).
La categoria 55 kg, Marian Sandu a luptat aseară pentru intrarea în sferturile de finală, după ce în grupă și-a învins fără drept de apel adversarii, pe Oleg Kucerenko (Germania) și Oleg Nemcenko (Rusia). Ion Panait, la 66 kg, nu a reușit să treacă de faza grupelor. La celelalte două categorii cu participare românească, 74 și 96 kg, Cristian Rusu a căzut în grupă cu Tano Procenski (Bulgaria) și Aleksandr Kikiniu (Belarus), iar Petru Sudureac a dat peste Sabe Hussein , Chun Yuan Wang (Taipei). (Marius AMBROZIE)
Lasă un răspuns