Coordonatorul Comisiei de Dialog Social a Guvernului, secretarul de stat Vasile Nistor, s-a aflat ieri, 7 iulie, pentru cîteva ore, la Rafo și Carom. Anunțată public numai pentru societatea Rafo, vizita demnitarului a continuat și la Carom, unde problemele de natură socială sînt și mai acute. Vasile Nistor s-a întîlnit cu administratorii celor două societăți și cu lideri de sindicat.
Vizita secretarului de stat, Vasile Nistor, a fost așteptată cu interes și de administratorii celor două întreprinderi și de salariați. După acțiunile de protest din ultimele luni, care au culminat în ultimele săptămîni cu cele ale salariaților de la Rafo, prezența unui demnitar care să reprezinte, la Onești, Guvernul însemna un lucru mare. Cu o zi înainte se știa că demnitarul avusese deja o întîlnire cu premierul Tăriceanu în problema Rafo și chiar cu președintele AVAS și cu ministrul de Finanțe. Vasile Nistor a venit, ieri la prînz, însoțit de doi consilieri, direct la Rafo, și a intrat imediat în negocieri cu administratorii rafinăriei și cu liderii de sindicat. Circa o oră și jumătate au durat discuțiile, cu ușile închise, după care secretarul de stat, managerul Rafo, Marin Anton, și președintele sindicatului Rafinorul, Ion Marian, au răspuns întrebărilor ziariștilor. La Carom întrevederea a durat circa trei ore.
Nistor nu a vorbit la AVAS și la Finanțe
„Am venit la Rafo și la Carom în legătură cu problemele sociale care sînt în aceste două întreprinderi, după o discuție pe care am avut-o în prealabil cu premierul Călin Popescu Tărticeanu – a declarat Vasile Nistor. Premierul este interesat ca acolo unde sînt probleme de acest ordin să intervenim. La
Rafo am cerut documente cu privire la punctele de vedere ale societății. Aștept aceste materiale săptămîna viitoare, probabil luni. Voi face o evaluare, după care îl voi informa pe premier. Eu discut strict despre departamentul pe care îl conduc, «Dialog social»”. Vasile Nistor a recunoscut că nu a vorbit, în prealabil, nici la AVAS, nici la Ministerul de Finanțe. „Ne interesează partea socială nu doar la Rafo, ci în toată zona industrială Onești – a precizat Nistor. Premierul s-a și implicat, la Carom, acum două luni. La Rafo mi-a explicat că este o problemă juridică, fiind vorba de doi parteneri privați. M-am convins de aceasta astăzi. Avem, însă, instituții ale statului care pot rezolva aceste probleme”.
Cei de la Rafo rămîn pe poziții de încredere
Față de această poziție a unui demnitar guvernamental, după repetate acțiuni de protest și încercări ale celor de la Rafo de a sta de vorbă despre problema actului de novație și a datoriei istorice a întreprinderii direct cu reprezentanți ai instituțiilor statului și la Guvern, ba și la Președinția României, vizita de tatonare a secretarului de stat Vasile Nistor a apărut, ieri, cel puțin nefirească. Cu toate acestea, cei de la Rafo au declarat că rămîn pe poziții de încredere. „Sînt mulțumit că un guvernant a venit la Rafo – a spus managerul Marin Anton. Poate e primul pas de a intra în normalitate în relația dintre Rafo și Guvernul României. Domnul ministru ne-a cerut anumite documente lămuritoare, iar noi le vom pune la dispoziție”. La rîndul său, liderul sindicatului Rafinorul, Ion Marian, a ridicat unele semne de întrebare față de abordarea de ieri a problemei de la Rafo. „Avem, însă, încredere că situația rafinăriei va fi analizată corect, ca o întreprindere viabilă” – a spus Marian. Reamintim că atît sindicatul Rafinorul, cît și administratorii rafinăriei au cerut, în repetate rînduri, ca reprezentanții instituțiilor statului să stea de vorbă cu ei și cu reprezentanții investitorului de la Rafo, compania Calder A International, în legătură cu cererea de recunoaștere a contractului de novație prin care Calder să preia pachetul majoritar de acțiuni de la Balkan Petroleum, pe care l-a și plătit în cea mai mare parte. Dar și asupra propunerii ca aceeași companie să achite datoria istorică a rafinărirei la bugetul statului, după ce a dat 44 de milioane de dolari pe creanța Petrom la Rafo și după ce a investit alte zeci de miliooane de dolari în proiecte de modernizare și de mediu în această societate. Calder asigură și aprovizionarea cu țiței a Rafo.
Bani din fier vechi pentru salariații de la Carom
La Carom, Vasile Nistor s-a întîlnit cu un reprezentant al lichidatorului acestei societăți, Florentina Șușnea, cu ing. Ioan Alexandru, din partea conducerii combinatului, și cu liderul sindicatului de aici, Vasilică Udrea. Liderul sindicatului i-a cerut să găseasă o soluție de a da salariile restante de patru luni muncitorilor de la carom, datorită faptului că salariații de la Carom. „Suma restantă a acestor salarii ajunge la 20 de miliarde de lei, iar noi trebuie să găsim o soluție juridică pentru a achita salariaților această restanță” – a declarat Vasile Nistor înainte de începerea discuțiilor de la Carom. Ministrul secretar de stat avea încrederea că se va idendifica tot ceea ce se poate vinde din utilajele dezafectate de la Carom pentru a se găsi o soluție finananciară care să vină în sprijinul muncitorilor. După peste trei ore de discuții s-a constatat însă că, momentan, nu este o altă posibilitate decît o nouă licitație de fier vechi, în 18 – 19 iulie, din care ar puitea rezulta 4 – 5 miliarde de lei. Vasilică Udrea s-a arătat dezamăgit de rezultatele acestei întîlniri. „Atîta vreme cît nu există nici o procedură legală de ajutor, cît nu ni se dă nici o garanție, datorită faptului că nu mai există nici o alternativă, nu putem fi mulțumiți de ceea ce s-a întreprins pentru toți muncitorii de la Carom” – a spus Udrea la încheierea acestei întîlniri. Vasilică Udrea ne-a mai declarat că salariaților de la Carom trebuie să li se dea, în regim de urgență, sumele restante. „De 3 – 4 luni muncitorii nu au nici o sursă financiară și au ajuns la capătul răbdării” – spus liderul sindicatului. Datorită faptului că societatea la care au lucrat a intrat în faliment, salariații de la Carom nu mai găsesc pe nimeni să – i împrumute cu bani, iar scadența achitării facturilor a făcut ca mulți dintre ei să rămînă fără curent electric, gaz metan și telefon. Ei s-au împovărat cu mari sume de bani, care trebuie dați la întreținere și la alte cheltuieli curente. (Petru DONE, Ion MORARU) de această poziție a unui demnitar
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.