Hai-hui prin Europa

La pas, prin Paris

• pe urmele poeților și artiștilor români în Orașul-Lumină

Dacă despre autorul poemului revoluționar „Deșteptarea României” G. Călinescu notează în monografia sa că V. Alecsandri „și-a luat bacalaureatul în științe” la Paris și poetul a revenit deseori în Franța, primind și premiul de la Montpeliere pentru „Cântecul gintei latine”, despre poetul nostru național Mihai Eminescu nu putem decît să probăluim că în timp ce studia la Berlin el a dat o fugă și pe la Paris, pe care în a doua parte a poemului „âmpărat și proletar” îl vede arzînd „în valuri, furtuna-n el se scaldă/ Turnuri ca facle negre trăznesc arzând în vânt”, pe cînd „Evul e un cadavru – Paris al lui mormânt”, evocînd „Comuna din Paris”. Dar despre Orașul-Lumină, Eminescu revine și în sonetul „Ai noștri tineri” (1876), cînd îi ironizează pe acei tineri care „la Paris învață/ La gât cravatei cum se leagă nodul,/ Ș-apoi ei vin de fericesc norodul/ Cu chipul lor isteț de oaie creață”… Ironie care-i vizează pe mulți bonjuriști care au studiat în Franța de la pas’opt încoace.
Tot atît de francofon ca Alecsandri s-a dovedit și Alex. Macedonski, care pe la 1884 a plecat în Franța hotărît „să ajungă, în ciuda tuturor detractorilor, un poet european”, după părerea lui Adrian Marino din monografia închinată autorului „Thalassei” și al romanului „La calvaire de feu”; ca și al volumului de versuri în limba franceză „Bronzes”, publicate în Franța. Ceea ce explică și versurile din „Rondelul înecaților”: „Pe sub poduri, Sena toată/ Este moarul tristei seri,/ Ies în fața-i, și-noată/ înecații de ieri…”.
Plimbîndu-mă pe aleile Grădinii Luxembourg mi-au venit în minte versurile altui poet român care a respirat și inspirat aerul Parisului – Ion Pilat, ca în poemul său „Eternități de-o clipă”; clipe trăite de poet în verdele crud și îmbietor din „Jardin Luxembourg”: „Plutea aromitoare suflarea primăverii/ Prin frunzătura-naltă din vechiul Luxembourg,/ Era în clipa-n care nu știi, sub vraja serii,/ de vine aurora din nou, sau de-i amurg”. Ca și Dimitrie Anghel, care trăiește un timp, o viață de boem, la Paris, impresionat de aceeași „Grădină”: „Ți-aduci aminte, după ploaie, ce albe străluceau la soare/ Statuile străvechi și scumpe, și cât de drag ți-era de mine;/ Să povestești, umblând sub ramuri, de viața moartelor regine,/ înmărmurite-n piatra rece, de-o biată mână pieritoare”. Clipe trăite pe cînd poetul se plimba, ca și mine, pe aleile tăcute și aromitoare ale „Oranjeriei”, de lîngă „La Fontaine de Medicis”.
Pe marele nostru muzician George Enescu, care a trăit și strălucit mulți ani în Orașul-Lumină, l-am descoperit într-o altă grădină a Parisului – Cimitirul Pere Lachaise, nu departe de Racine și LaFontaine; sau de confratele său muzician francez George Bizet; ori de poetul Apollinnaire, ale cărui versuri din „Sous le pont de Paris” cîntate de Ives Montand, trecînd pe lîngă expozițiile permanente ale buchiniștilor: „Pe sub podul Mirabeau curge Sena/ Și dragostea noastră…”, murmurate și de mine trecînd pe lîngă mormîntul lui Apollinnaire…
în sfîrșit, pe marele nostru sculptor modern Constantin Brâncuși l-am descoperit tot într-o grădină a morților – „Cimetiere du Sud” (Montparnasse), într-un mormînt modest din apropierea intrării prin Bulevardul Edgar-Quintet, după ce îi vizitasem Bojdeuca – mutată și reconstruită lîngă Centrul Cultural „Georges Pompidou” unde, vizitînd Muzeul Național de Artă Modernă, Salonul Kandinski, printre alte opere m-am bucurat să văd expus și celebrul „Le Cocq” al lui Brâncuși, așezat într-un colț, lîngă fereastră, profilat pe turnurile Catedralei Notre Dama!
Despre alți români-parizieni celebri, precum Eugen Ionesco, Mircea Eliade sau Emil Cioran voi vorbi cu o altă ocazie… (M. Cosmescu DELASABAR)i l-am descoperit tot într-o grădină

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!