HAI-HUI PRIN EUROPA

Administrator

Mărturii ale unei străvechi civilizații

• Versailles – un muzeu strălucitor al Franței n grădina și palatul celor patru Ludovici

M. Cosmescu DELASABAR

… Și totuși, vizitînd Parisul, nu-i de-ajuns ca să cunoști toată istoria civilizației franceze. Poate că tocmai de aceea organizatorii sejurului nostru au prevăzut în itinerar și deplasări cu autocarul la Versailles, Fontainbleu și pe Valea Loarei. Astfel că, într-o zi însorită de iunie, autocarul condus de șoferul care semăna cu Bourvil ne-a condus, trecînd prin localitățile suburbane St. Cloud, Sevres și Meudon, către aerul răcoros și liniștea deplină din preajma celebrului castel. La început un loc de întîlnire pentru vînătoare, sub Ludovic al XIII-lea (1610 – 1643), apoi un mic castel sub Philibert Le Roy (1613 – 1634), Versailles-ul își datorează un rol inportant în istoria Franței sub Ludovic al XIV-lea (1643 – 1715), pe timpul căruia devine oraș de reședință regală. Construit în stil clasic prin contribuția unor mari artiști ca: Le Vau, Jules Hardouin – Mansart, Francois d’Orby, conduși de Le Brun și desăvîrșit de Le Notre, Girardon, Maray și Goysevox, în ansamblul său, Versailles-ul apare ca un model de construcție regală, pe care l-au preluat și alte capitale europene.
Imensele parcuri din jurul castelului respiră același aer maiestuos din vremea Regelui-Soare. Despărțite în două de Aleea Regală, orientate de la est la vest, aceste grădini te impresionează prin simetria lor și prin armonia clasică a bazinelor de apă și a statuilor antice, între care cea a lui Apollon domină întrega natură înconjurătoare, pînă la splendida fîntînă a obeliscului, celebră și impresionantă prin amploarea jocurilor de apă. Imensele covoare de flori și verdeață, copacii seculari care străjuiesc aceste opere de artă îți oferă un decor de basm, în care micul și marele Trianon, și mai ales grandiosul Palat Regal, strălucesc de secole.
… La ora 9.00 dimineața curtea interioară a palatului se umple de grupuri de turiști, în fiecare zi de vară. Luate în primire de către un ghid foarte amabil, pornesc într-o grandioasă aventură prin „marile apartamente”. Vizita începe cu „Vestibule de la Chapelle”, care servea drept cameră de audiențe și recepții. Marea Capelă inpresionează prin colonadele corintice de marmură, ca și prin picturile de pe pereți inspirate de Noul și Vechiul Testament. O grandioasă orgă realizată de Robert Cliquot va fi intonat imnurile nupțiale la căsătoria lui Ludovic al XVI-lea cu Maria Antoaneta, la 16 mai 1770, și la alte perechi regale. Sala Hercules face trecerea spre „Les Grands Appartements”, chipul lui Hercules întîlnindu-se în toate picturile și basoreliefurile de pe pereți, printre pînzele lui Veronnese și bronzurile lui Vasse. Traversînd „Le Salon d’Abondance” vizităm pe rînd sălile patronate de alte zeități: Venus, Diana, Marte, Apollon, Mercur și alte scene mitologice pictate. Ajungem astfel în celebra „Le Galerie des Glaces”, construită de J. Hardouin-Mansart, și apoi în cele două saloane de la capetele ei: ale Războiului și Păcii, constituind larga fațadă a castelui dinspre latura vestică. Lumina grădinilor pătrunsă prin cele 27 de ferestre, răsfrîntă în tot atîtea oglinzi, amplifică strălucirea cristalurilor și ornamentelor de aur și argint. Aici aveau loc baluri mascate și nunți regale; și tot aici s-a semnat tratatul care punea capăt primului război mondial.tements”, chipu

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.