Hai, Știința!

Administrator

VOLEI FEMININ – DIVIZIA A1: în această după-amiază, Știința Bacău și alte trei echipe, Dinamo București, CSU Metal Galați, Unic Piatra Neamț, vor intra pe terenul de volei în prima zi a turneului al doilea final al primei ligi feminine, unul organizat de clubul băcăuan amintit la Sala Sporturilor. Cele patru echipe ale careului de ași din voleiul feminin românesc reiau disputa pentru cucerirea titlului național și pentru medalii. în urmă cu două săptămîni a avut loc, la Piatra Neamț, primul dintre cele patru turnee finale. Știința a reușit atunci o singură victorie, 3:1 cu CSU Metal Galați, în cele trei meciuri disputate. A fost învinsă cu același scor, 0:3, de către Dinamo și Unic, drept care ocupă locul al 3-lea.
Aseară, de la ora 20, a avut tragerea la sorți a celor șase partide care se vor disputa la sfîrșitul acestei săptămîni. Cert este că Știința va juca în fiecare zi în primul meci al cuplajului. Orele de disputare ale partidelor din cele trei zile sînt: 16 și 18:30 (azi), 10 și 12:30 sîmbătă și duminică.
La începutul campionatului obiectivul fixat al Științei era cîștigarea acestuia. Plecată de pe locul secund la primul turneu final, Dinamo a obținut victoria în toate cele trei meciuri de la Piatra Neamț și s-a instalat confortabil în frunte, la trei puncte de principalele sale urmăritoare. Cele trei puncte constiuie un handdicap greu de anihilat, dar nu imposibil. Clar, în acest moment, Dinamo este favorită la cucerirea titlului național. Știința nu are altceva de făcut decît să învingă și să răstoarne ierarhia. Oricum, nu are nimic de pierdut. Hai, Știința!
Antrenorii Florin Grapă și Melu Manta își vor pune nădejdea în următoarele jucătoare: Victoryia Polishchuk, Andreea Nițulescu – ridicătoare -, Nicoleta Manu (Țolișteanu) – libero -, Mihaela Truță, Bianca Moldovan, Georgiana Anghel, Sorina Marian, Ramona Elisei, Mihaela Herlea, Raluca Purice. (Marius AMBROZIE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.