Cu două victorii și o înfrângere, Știința Municipal Dedeman Bacău a ocupat locul 2 la Cupa Unirea, organizată de divizionara secundă CSM Călărași cu o săptămână înainte de reluarea campionatului și de derby-ul Constanța – Știința.
Una rece, două calde
– Meciul pierdut a fost chiar cu echipa gazdă, în prima zi a competiției. Știința a fost la conducere doar în primul sfert de oră, iar spre final a reușit să recupereze patru goluri și să egaleze la 27. Vicecampionii au gestionat prost ultimele minute, astfel încât Călărașiul a câștigat cu 29-28 (18-15). Vina cea mai mare pentru acest insucces a fost cea a celor care au ratat iarăși exasperant, în frunte cu Bondar. Marcatori pentru Știința: Ghiță 7, Ramba 5, Da Silva 3, Bondar 3, Păunică 3, Iancu 2, Rotaru 1, Johannson 1, Fenici 1, Celestin 1, Rusia 1.
– Știința s-a redresat începând din meciul al doilea, cu Dinamo. Echilibru s-a menținut preț de zece minute, după care băcăuanii s-au desprins decisiv. Reconsiderare pentru Bondar, care a fost decisiv pentru Știința în luarea unui avans liniștitor. Meci foarte bun și pentru Cotinghiu, jucător luat de la echipa secundă. Trebuie avut însă în vedere că de la Dinamo au lipsit patru titulari pe toată durata acestui turneu. Scor final, 36-25 (17-13) pentru Știința. Marcatorii formației băcăuane: Ghiță 8, Bondar 6, Rotaru 6, Cotinghiu 5, Ramba 4, Iancu 2, Tărâță 2, Da Silva 2, Păunică 1.
– În ultimul meci la Cupa Unirii, Știința a învins ușor CSU Suceava, cu 40-26 (20-13), după un prim sfert de oră în care s-a mers umăr la umăr pe tabelă, după care băcăuanii s-au distrat. Marcatorii Științei: Ghiță 10, Johannson 7, Bondar 5, Da Silva 5, Ramba 3, Păunică 3, Rotaru 2, Cotinghiu 2, Tărâță 2, Fenici 1.
– Celelalte rezultate ale turneului: CSU Suceava – Dinamo 30-28; CSM Călărași – CSU Suceava 27-22 și CSM Călărași – Dinamo 28-25. CLASAMENT: 1. Călărași 9 2. Știința 6 3. Suceava 3 4. Dinamo 0. Golgeterul turneului: Ghiță – 25 goluri.
Perspective cenușii pentru meciul cu Constanța
La acest turneu, Știința a suferit o nouă înfrângere în fața unei divizionare secunde, la doar o săptămână de alta, cea de la Vaslui (28-35). Cu siguranță că sunt circumstanțe atenuante, între care faptul că Știința are șapte jucători de valoare (Rotaru, Ghiță, Fenici, Iancu, Rusia, Tevzadze, Johannson) suprasaturați de meciuri și antrenamente, disputând meciuri oficiale încă din 2 ianuarie, în preliminariile CM. De asemenea, se poate spune că meciurile amicale sunt total altceva decât cele oficiale, când Știința va da totul. Cu toate acestea, înfrângerile au fost cauzate de numeroasele ratări de pe semicerc (lipsa de valoare a atacanților nu este o scuză), iar suporterii și antrenorul Eliodor Voica au de ce să fie nemulțumiți. Principalul Științei, după o săptămână petrecută la cursuri în Danemarca, se va reîntâlni cu elevii săi în cursul zilei de luni, 20 ianuarie. Să sperăm că până la meciul cu Constanța (duminică, 27 ianuarie) va reuși să le insufle mai multă concentrare și responsabilitate.
Lasă un răspuns