Lidera diviziei secunde și-a luat revanșa în fața campioanei
Pare greu de crezut, dar vicecampioana a fost nvinsă clar de o divizionară secundă, fie aceasta și lideră în seria sa. Nici absența celor 7 internaționali din lotul Științei nu este o explicație bună pentru această înfrângere a Științei la 7 goluri diferență, dacă luăm în considerare victoria pe care băcăuanii o obținuseră cu doar 16 ore mai devreme contra aceluiași adversar (60-43). Sunt de luat în calcul doar oboseala unor drumuri la Vaslui, noaptea de vineri și dimineața de sâmbătă, precum și „favoarea” pe care Știința le-a făcut-o unui club prieten și suporterilor săi fideli. În sprijinul acestor ipoteze stă în primul rând evoluția rezultatului, cu Știința la conducere în primul sfert de oră și apoi cu formația gazdă trecând ferm la timonă, începând din min. 24 (17-13), pentru ca apoi să aibe chiar și 10 goluri avantaj (29-19, 33-23). Apoi, trebuie văzut că în ultimele minute, atunci când cărțile erau făcute, Știința a reușit să egaleze măcar scorul în repriza secundă (15-15).
Dubla cu HC Vaslui a fost o înlocuire a unui turneu amical ce trebuia să se desfășoare în orașul divizionarei secunde. Dat fiind că două dintre invitate și-au anunțat târziu retragerea, Vasluiul și Știința au decis să dispute două partide amicale, dintre care prima de 90 de minute. Săptămâna viitoare, începând de joi, 16 ianuarie, Știința va evolua alături de Dinamo, Bucovina Suceava și echipa gazdă CSM la un turneu în Călărași. Partidele vor fi transmise în direct de Digi Sport, deschiderea aparținându-le lui CSM Călărași și Științei, de la ora 17.00.
8-7 (min. 13), 12-10, 17-13 (min. 25), 29-19 (min. 45), 33-23 (min. 53)
Lasă un răspuns