Între meciurile Științei de la Ploiești și de la Odorhei n-a fost mare diferență. Băcăuanii au condus la pauză, grație unei defensive care a funcționat cât de cât și datorită paradelor lui Tevzadze. În repriza secundă, când adversarii s-au apărat mai avansat și au jucat mai mult cu pivoții, Știința s-a prăbușit.
În partida de la Odorhei, studenții s-au apărat bine cât timp a fost nevoie doar să iasă pe brațul aruncătorului de la 9 m – drept dovadă, gruzinul Rusia n-a marcat niciun gol tot meciul; când, în repriza secundă, Vlad Caba a trimis pe semicerc doi pivoți (Talas și Johansson), alimentați bine cu pase de către interi, Odorheiul a recuperat în doar zece minute handicapul de patru goluri (16-12) pe care-l avea după primele 30 de minute.
Ce-au făcut pivoții noștri, în replică? Iancu a înscris un gol, iar Novanc deloc; e drept, nici colegii lor nu i-au pus în valoare cum trebuie. Deranjată teribil de suflarea în ceafă a gazdelor, Știința a greșit enorm în atac, a avut și ghinion (vreo cinci bare) și n-a gestionat bine perioadele de superioritate numerică. Având în adversari veritabile rampe pentru propriile contraatacuri, HC Odorhei a ajuns chiar și la patru goluri avantaj (26-22). Cu cinci minute înainte de final, la 25-23,băcăuanii se puteau apropia la un gol, dar Ghiță a avut atunci singura sa ratare de la 7 m, dublată imediat de o alta, portarul Ciobanu respingând mingea tot în mâinile lui Cristi.
A fost o nouă înfrângere amară, tot la trei goluri diferență, ca precedenta. Ne gândeam că insuccesul de la Ploiești ne-a vaccinat contra dezamăgirii, dar Știința ne-a iluzionat din nou preț de o repriză, pentru a-și da cu firma-n cap în a doua. Jucând astfel, echipa lui Eliodor Voica nu se mai poate gândi la titlu, ci cel mult la un loc de cupă europeană.
Marcatori
– HC Odorhei: Talas 6, Johansson 5, Florea 5, Câmpan 5, Butenko 3, Kuzmanovski 2, Adomnică 1, Ferenczi 1;
– Știința: Ghiță 9, Rotaru 6, Dospinescu 2, Georgescu 2, Ramba 2, Păunică 1, Da Silva 1, G. Bujor 1, Iancu 1.
* Etapa IV: HC Odorhei – Știința Municipal Dedeman Bacău 28-25 (12-16), U Bucovina Suceava – CSM Ploiești 33-29 (13-12), U Politehnica Municipal Timișoara – Energia Lignitul Pandurii Tg. Jiu 22-20 (10-12), Dinamo București – Potaissa Turda 33-41 (15-19), U Transilvania Cluj – HC Caraș-Severin 25-31 (10-17), HCM Constanța – CSM București 28-23 (14-11).
Clasament
1. HCM Constanța 4 4 0 0 125- 88 8
2. CSM București 4 3 0 1 118- 94 6
3. CS Caraș-Severin 4 3 0 1 109- 92 6
4. Potaissa Turda 4 3 0 1 124-114 6
5. HC Odorhei 4 3 0 1 124-119 6
6. Știința Municipal Dedeman Bacău 4 2 0 2 110-103 4
7. U Politehnica Municipal Timișoara 4 2 0 2 93- 93 4
8. U Bucovina Suceava 4 2 0 2 116-119 4
9. CSM Ploiești 4 1 0 3 120-127 2
10. Energia Lignitul Pandurii Tg. Jiu 3 1 0 3 94-107 2
11. Dinamo București 4 0 0 4 100-137 0
12. U Transilvania Cluj 4 0 0 4 85-125 0
* Etapa V (sâmbătă, 13 octombrie): CSM București – HC Odorhei, CS Caraș-Severin – HCM Constanța, Potaissa Turda – U Transilvania Cluj, Pandurii Tg. Jiu – Dinamo, CSM Ploiești – Poli Timișoara, Știința Municipal Dedeman Bacău – Bucovina Suceava (se va juca miercuri, 10 octombrie).
(Peter KELMANN)
Lasă un răspuns