Mai multe restaurante, firme de catering si doua mari marketuri din Bacau au fost sever sanctionate de inspectorii de la Autoritatea de Sanatate Publica (ASP). Societatile Grinbac Impex (restaurant, catering scolar), Simirada SRL (restaurant) si Feronyk Com SRL (restaurant) au achitat amenzi de 3.000 lei, respectiv 4.000 lei., fiind prinse ca efectuau transportul alimentelor cu mijloace neautorizate sau ca desfasurau activitate desi primisera decizie de suspendare, in urma controalelor anterioare. „Magazinele Real – restaurant si Selgros din Bacau – departament food au fost, de asemenea, amendate cu 6.000, respectiv 4.000 lei. Motivul a fost, in primul caz, nerespectarea conditiilor de depozitare, expunere si manipulare a produselor, iar in al doilea, lipsa certificatului de instruire profesionala privind insusirea notiunilor de igiena, a salariatilor”, a declarat Oana Mocondoi, purtatorul de cuvint al ASP Bacau. Inspectorii sanitari au mai aplicat amenzi, altor societati, fiecare in valoare de cite 600 lei pentru neprezentarea angajatilor la controlul medical periodic si o sanctiune de 3.000 lei societatii Marchiz Romeo SRL din Darmanesti pentru neasigurarea echipamentului de protectie sanitara pentru personal. (Madalina ROTARU)
Lasă un răspuns