Consiliul Județean (CJ) Bacău a trimis, la primele ore ale dimineții de ieri, actele necesare decontării lucrărilor de infrastructură din 2005. Hîrțoagele, care s-au schimbat de nenumărate ori, au fost solicitate de Ministerul Administrației, pentru decontarea a ceea ce s-a lucrat anul trecut, pentru că în acest an nu s-a mai alocat un leu. „La CJ s-a lucrat sîmbătă și duminică la foc automat, iar ultimele acte au fost semnate de președinte duminică seara, la ora 22.00. Am vrut să verificăm fiecare act, să nu fim întorși cu ele de la București”, ne-a declarat Angela Bogea, vicepreședinte la CJ Bacău. Anul trecut, pentru infrastructura calamitată în timpul inundațiilor s-au alocat 442 de miliarde de lei vechi. Devizul total la cele 77 de obiective care au fost finanțate de Guvern se ridică însă la 500 de miliarde de lei. „Această diferență reprezintă facturile emise de primari și neachitate, ceea ce firmele au lucrat în plus, pe banii lor. Sperăm ca din banii de la Uniunea Europeană care vor fi alocați de Guvern, să se acopere și aceste datorii”, a precizat Angela Bogea. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.