Elevii de la Școala Alexandru cel Bun din Bacău au comemorat, zilele acestea, Holocaustul. Copiii de la clasa a V-a B, sub îndrumarea profesoarei de istorie Maria Coroi, au pregătit o acțiune legată de acest eveniment. Comemorarea s-a desfășurat sub titlul „Copilărie pierdută”, iar micuții au prezentat invitaților mai multe cărți, care vorbesc despre Holocaust, și au făcut și un poster, care ilustra drama copiilor evrei schingiuți în acele vremuri.
„Am vrut să ne reamintim Holocaustul, pentru că a fost un eveniment important în istorie. în cadrul acțiunii, i-am adus în atenție pe românii care au ajutat evreii să scape de torționari”, ne-a spus Eugenia Iancu, director adjunct al școlii Alexandru cel Bun din Bacău.Finalul a fost lăsat copiilor de clasa a VIII-a, care au făcut o prezentare a monumentelor din întreaga lume ridicate în memoria celor șase milioane de evrei care au fost uciși. Totul s-a încheiat cu un film cu mărturiile evreilor care au supraviețuit lăgărelor de exterminare. Pe toată durata comemorării, au ars lumînări într-un sfeșnic cu șapte brațe, iar copiii au purtat în piept steaua lui David, de culoare galbenă. (Alexandru COVACI)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.