Articolul de acum citeva zile din Ziarul de Bacau care a propus ca tema de dezbatere problema ciinilor fara stapin a provocat discutii aprinse intre iubitorii ciinilor si cei care i-ar dori linistiti prin orice metode.
Problema exista, pericolul ca animalele fara stapin sa atace oameni persista insa trebuie lamurite niste aspecte ale discutiei. Pentru ca aceia care se tem de atacurile animelor pun problema logic, in timp ce iubitorii de animale se exprima afectiv.
Daca primii vorbesc de pericolul de a fi muscati de haitele de ciini de pe strazi, ceilalti le vorbesc despre sufletele chinuite si ochii mari si blinzi ai acestora.
Din pacate, nu sintem in situatia de a purta o discutie la nivel afectiv. Nu in momentul in care o gasca de ciini hraniti cu generozitate de vreo locatara fara ocupatie sare pe cite un copil aflat in trecere peste teritoriul revendicat de maidanezi.
Pentru ca la nivel de discutii si promisiuni toti sintem buni. Iubitorii de animale se opun uciderii acestora insa prea putini sint dispusi sa le ia in casa si sa le creasca, sa le hraneasca, sa le vaccineze, sa aiba grija de ele. Dar nu pierd nici o ocazie sa declare ce mult le iubesc si ce mult le pasa de bietele patrupede.
Problema ramine deschisa. Pentru ca oricit ne-am certa, un lucru este sigur: nu exista bani nici pentru uciderea ciinilor si nici pentru castrarea lor. Nici bani, nici suficienti voluntari care sa se ocupe de maidanezi.
Si nici suficienta omenie pentru a trata uman problema.
Problema trebuie rezolvata logic, in mod evident, ca orice problema. Acum de ce nu poate componenta afectiva sa-si faca loc in discutie, nu inteleg. E vreo contradictie intre cele doua? Se exclud reciproc?! Sau a fi om nu presupune o componenta mental-logica si alta emotional-afectiva, combinate in procente diverse? De cand le putem decupa frumos, cu o foarfeca super-mentala si riguros logica si trata independent? Si ce am fi, fara latura noastra emotional-afectiva? Este adevarata noastra particularitate umana, altfel am putea fi inlocuiti cu totii de roboti si gata. O populatie de roboti in locul nostru, care vor gandi toti aliniat, logic si rece. Nici o emotie, nici o bataie de inima… Ce lume perfecta! Problema, Domnilor Teoreticieni este ca daca ai inima nu poti s-o iei, s-o faci ferfenita, praf in numele unei idei. Si asta inseamna ca putem trata LOGIC problema, total implicati AFECTIV in ea. Si va fi cea mai buna rezolvare si am impaca ambele tabere (daca oamenii se pot imparti in doua tabere intr-o situatie in care e vorba de a provoca/nu moarte si suferinta) si chiar ne-am putea privi in oglinda in ochi. In sfarsit, mandri de calitatea noastra de OAMENI.
Domnule Bibire,inainte de orice logica a problemei: ati avut caine cand ati fost mic? Si daca v-ati intalni, intr-o alternativa absurda, ochi in ochi cu copilul de odinioara, l-ati putea privi stiind ce logica sustineti? Stiind ca sunteti de acord cu atata moarte, fara a cauta o solutie, macar de dragul lui?
Chiar asa scump e: „nu exista bani nici pentru uciderea ciinilor” Eu vad solutionarea asa ca prin al al doilea Razboi Mondial omoram toti cainii cu o substanta otravitoare apoi ii ingropam intr-o groapa comuna. Eu zic ca in doua zile termina primaria de facut asta cu o echipa de 3-4 oameni si o masina.
Bravo Ciprian..a-ti vazut ce simplu e..?O solutie practica,ieftina si la indemana oricui..!
ori ii prindem si ii mincam, precum kinezii, mai ales creierul – o delicatessen.
iar cine nu vrea, sa fie ori castrat, ori euthanasiat…ori sterilizat…
cita vorbarie fara rost, bai baiete…toti filozofam din sigurantza sufrageriei…
Voi nu sunteti normali. Mergeti naibii si tratati-va, daca pentru caini nu aveti bani, poate aveti pentru psihiatru!
Eu zic, mai Cipriane, sa-ti pastrezi comentariile si solutiile cretine pentru tine . Daca atata suflet ai, nu fa parada de asta, ca nu-i nici pe departe un titlu de noblete.
Nu mi se pare deloc un subiect care sa nasca polemici. Bine, cert ca e nici nu as putea polemiza cu sclipitoarele minti de mai sus(!…). La fel cum mi se pare de-a dreptul imposibil sa fii uman (iarasi, termenul „om” ar fi aici o exagerare…) si sa poti simti asemenea lucruri ca domnii de mai inainte (de ce m-oi fi invatat politicoasa cand, cert, nu e cazul?). Incerc sa nu ma enervez, ma gandesc ca o fi o explicatie logica pentru care cineva, indiferent de context, sa poata simti asemenea atrocitati. Ca, poate e o eroare a naturii ca pot simti asa. Ca n-au fir de compasiune si de mila. Ma gandesc ca e vorba de ceea ce Lombroso a descris in „profilul criminalului innascut”, desi nu sustineam teoria. Tot incerc sa le gasesc o justificare. E posibil sa te nasti atat de rau sau mediul de inraieste? Vechea dilema… In ambele cazuri, problemele sunt urmatoarele: 1.oamenii astia vor fi violeni in orice imprejurare care le va facilita dezvoltarea predispozitiei (avand agresivitatea atat de clar structurata ca pattern comportamental); 2. vor genera largi efecte de contagiune pe plan social, mai ales in mediul familial, crescand copii ce vor deveni, la randul lor, disfunctionali si cu tulburari de personalitate dissociale. Si acestia vor modela maine lumea? Cum? Pornind de la ce, de la furie? De la ura, de la satisfactia de a rani? Astfel de stari, de trairi se situeaza clar in limita patologicului, prezinta grad inalt de periculozitate, trebuiesc tratate. Cum ne construim lumea de maine? Omorand cu cruzime si satisfactie niste biete animalute si tolerand acesti indivizi, cu probleme de personalitate, tolerand criminali, violatori si prefacandu-ne ca e o alegere buna?Ganditi-va bine, copii vostri vor trai in lumea pe care o creionati voi azi, legati la ochi. Iar pericolul nu e acolo unde indreptati reflectorul, e exact in spatele lui.
Eu zic sa ii exportam in Filipine, sa ii faca aia materie comestibila , poate ca asa scapam din criza
” Facem cu totii parte din aceeasi existenta. Indiferent pe cine ranesti, in cele din urma te ranesti pe tine insuti. Poate ca acum nu iti dai seama de acest lucru, insa intr-o buna zi vei intelege si iti vei spune: „Dumnezeule! Acest lucru mi l-am facut cu mina mea.” Ai ranit pe cineva, crezind ca este vorba de un altul. Nu este altcineva. Existenta este una singura, este o unitate cosmica. Din aceasta intelegere se iveste non-violenta.” OSHO
Ei uite, dragilor, ca de azi mai avem un voluntar (din cei care lipseau, stiti…) si un donator de fonduri pentru catei. Fonduri mici, mai mari, cum s-o putea. Dar de stat si de uitat doar, GATA! M-am saturat de privit si de plecat, incarcata cu tristete, mai departe. De astazi voi fi dintre cei care vor lua cateii de pe strazi, ii vor duce la sterizat, le vor duce mancare in adapost… Pentru ca nu mai e vremea de stat pe margine, iar bucuria pe care o voi avea privindu-le linistite si ingrijite pe bietele animale va compensa totul. Ii rog pe toti iubitorii de animale sa faca asta. Sa se ridice si sa actionam, acum e momentul. Putem face atat de multe, cu atat de putin efort….Haideti sa le aratam „moralistilor” astia care comenteaza cu rutate ca lucrurile se pot face si frumos, cu mila si compasiune. Iar noi vom avea satisfactii imense, pe care ei oricum n-or sa le inteleaga in veci. Bietii!…
Ca sa nu aveti impresia ca sunt doar convingerile unor „babe nebune” asa cum cu nestiinta si frustare spuneti, postez parerea cuiva, putin mai cunoscator ca voi. Arthur Schopenhauer spunea : ” Mila pentru animale este in mod esential legata de bunatatea caracterului. Oricine este crud cu ele, nu poate fi bun cu oamenii”. Iar omul asta cunostea cate ceva din ce presupune personalitatea umana. Puteti invata cate ceva. Chiar… puteti?
Seneca… auzi! Schimba-ti ID-ul, ca-mi faci de ras colegul … Gogu nu era un nume mai potrivit la asemenea idei?!
Pt. cora: Dar cine a spus ca moartea lor fa fi facuta cu „cruzime” (substanta otravitoare are rolul de ai opri functiile vitale fara a simti suferinta) si „satisfactie” (de parca are cineva orgasm ca omoara aceste animale). Eu sunt constient ca te poti incarca si sufleteste dupa ce le omori existand acest risc dar eu unul mi-l asum daca ma angajeaza primaria si imi da autorizatie sa fac acest lucru.
Moartea e moarte oricum, iar vina e aceeasi. Eu, Ciprian, sper din tot sufletul sa nu te angajeze Primaria, pentru asa ceva. Cred ca, in sfarsit, noi – iubitorii de animale vom iesi in fata. Sunt foarte hotarata sa fac ceva eu insami, sa concentrez pe cat posibil eforturile altor oameni, dispersate pana acum. Voi da eu un exemplu – si material, si uman – si sper sa polarizez dragostea pentru animale a atator alte persoane. E foarte greu sa fii iubitor de animale in Romania, Ciprian. Nu ai idee cata suferinta acumulezi, cat te incarca de mult mila asta, pana la urma. Nu e usor deloc. Dar fiecare sufera si crede ca problema e prea mare pentru a putea face el ceva. Si nu e asa… pentru ca suntem multi, mai multi decat ne imaginam. Si vom face foarte multe, pentru ca motivatia noastra vine din interior, din iubire, dintr-o compasiune fara limite… Eu iti multumesc, oricum, pentru comantariul tau lipsit de rautate si agresivitate. Si, chiar… Daca te-am angaja noi, nu Primaria? Tot pentru a strange cainii dar intr-un mod uman, nu bestial si pentru a-i duce nu la moarte, ci spre o noua viata? Ce zici, ai accepta?…
@- Cicero, nu stiu cine se ascunde sub pseudonimul dlui Cicero – Pina la urma , cu ce va deranjeaza ID- ul meu? Am spus ceva , care sa compromita importanta Dvs personalitate?Pina una alta nu am stiut ca sunteti „coleg” cu Cicero ?? Ce aveti comun , in afara de faptul ca suntei mai antic , cu ratiunea si mai nou cu superficialitatea cunostintelor, privind obiceiurile culinare din acea parte a lumii ..Am facut o gluma ,pe care daca nu ati gustat-o, (la figurat ), sa va fie de bine.