Un comunicat de presă transmis de Casa Națională de Sănătate anunță posibilitatea ca în viitorul apropiat, bolnavii nemulțumiți de farmaciștii care comit abuzuri prin neeliberarea de rețete compensate și gratuite să aibe la dispoziție telefoane hot-line pentru semnalarea situațiilor cu care se confruntă. Hotărîrea a fost luată ca urmare a controalelor declanșate de reprezentanții asigurărilor de sănătate în farmaciile din țară. Cele mai grave abuzuri au fost descoperite în 72 de farmacii din județul Timiș, în care farmaciștii blocaseră 864,8 milioane de lei, pretinzînd în fața bolnavilor că nu mai pot elibera rețete compensate și gratuite pentru că au epuizat fondurile. Pedeapsa primită de acești farmaciști a fost diminuarea valorii contractului de finanțare și împărțirea banilor către alți colegi care au eliberat rețete compensate și gratuite. Ca să fie depistate din timp aceste deficiențe, președintele Casei Naționale de Sănătate, dr. Cristian Celea, a declarat: „Bugetul CNAS eset limitat, iar presiunea cheltuielilor pe care trebuie să le acopere este tot mai mare. Nerespectarea obligațiilor contractuale de către farmacii se va sancționa pînă la rezilierea contractelor cu casele de asigurări de sănătate. În plus, asigurații vor avea la dispoziție o rețea completă de telefoane hot-line, unde pot sesiza casele teritoriale în legătură cu abuzurile de orice tip, în vederea eliminării tuturor încălcărilor normativelor în vigoare, așa încît cetățenii să beneficieze de toate drepturile garantate prin lege”. (Cezara DUȚĂ)
Hot-line pentru bolnavii lăsați fără medicamente
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.