Băcăuanii care circulă cu mijloacele de transport în comun au început, de cîteva zile, să se familiarizeze cu tovarăși de călătorie noi. Este vorba despre „mascații” de la DIAS, de polițiști de la Investigații Criminale, de salariați de la societatea „Transport Public” și de la firma de pază „Cat Guard”. Toți aceștia acționează pe traseele din municipiul Bacău și sînt cu ochii pe hoții din buzunare. „în urma unui sondaj de opinie, efectuat în rîndul băcăuanilor, a rezultat că cetățenii sînt îngrijorați de numărul crescut al furturilor din buzunare în mijloacele de transport în comun. Pentru prevenirea și combaterea acestor fapte penale, mărirea gradului de siguranță civică a cetățenilor și asigurarea unui climat de ordine și liniște publică în mijloacele de transport în comun, a fost încheiat un protocol între Poliție, firma de transport și firma de pază”, ne-a declarat comisarul Carmen Șova, purtătorul de cuvînt al Inspectoratului Județean de Poliție Bacău. Rezultatele acestei înțelegeri nu au întîrziat să apară. Peste zece persoane suspecte, multe dintre ele cu antecedente într-ale hoției, au fost conduse la sediul Poliției, unde au fost fotografiate și amprentate, iar în trei cazuri s-au întocmit dosare penale pentru constituirea de grupuri în vederea comiterii de infracțiuni. Polițiștii spun că prin aceste acțiuni se dorește descurajarea „șuților”, ale căror fapte sînt mai apoi greu de dovedit dacă nu s-a realizat flagrantul. Oricum, pentru hoții de buzunare vin vremuri grele, pentru că oamenii legii sînt deciși să nu renunțe pînă cînd „șuții” nu se vor reprofila spre alte meserii. (Florin CRĂCIUN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.