Trei furturi comise recent în decurs de doar cinci zile la aceeași magazie a unui garaj situat în Moinești și aparținînd Schelei Petroliere Modîrzău au dat destule bătăi de cap polițiștilor. Motivul îl constituia faptul că ușile și ferestrele magaziei nu au semne de forțare, iar hoții nu lăsaseră în interior, în afara furturilor ca atare, nici un indiciu legat de prezența lor acolo. Pînă la urmă, pista cercetărilor i-a condus pe oamenii legii la Gheorghe Parcaru, de 52 de ani, din Moinești, nimeni altul decît paznicul garajului. Acesta și un complice, Cornel Macsim, de 36 de ani, tot moineștean, pentru a pătrunde noaptea în magazie dislocau cu abilitate geamul unei ferestre, iar dinăuntru scoteau marfa furată printr-o gaură săpată pe sub un perete al clădirii. În acest mod, cei doi au sustras peste o sută de bidoane, de diferite mărimi, conținînd 400 litri de ulei de motor, valoarea fiind estimată la aproximativ 44 milioane de lei, și șase cauciucuri pentru autoturisme ARO, valorînd 28 de milioane de lei. Cele furate erau dosite în curtea lui Cornel Macsim, vecin cu garajul și valorificate la prețuri de chilipir. Celor doi le-au fost întocmite dosare penale, fiind în prezent cercetați în stare de libertate. Pentru săvîrșirea infracțiunilor de delapidare și abuz în serviciu, paznicul poate primi o pedeapsă cu închisoarea de la un an la 15 ani, iar complicele său, ce a comis infracțiunea de furt calificat, riscă să stea după gratii între 3 și 15 ani. (Mihai VIERIU)
Hoțul era chiar paznicul
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.