Identitatea post-bacoviană

Motto: „Este firesc ca pe lîngă nesfîrșitele dezbateri politice să mai vorbim și despre cultură”.

Lumea lui Bacovia pare să fi fost una care nu s-a mulțumit doar cu niște entuziasme moderate și cu plăcerile discrete ale secolului în care a trăit. Pare să fi fost o lume care a făcut să se ridice din nou, ca un talaz uriaș din înfiorătoarele adîncuri, sentimentul tragic al vieții, anxietatea plină de spaime, teama și cultul morții și o predilecție pentru marile frămîntări ale inteligențelor confuze, ale inimilor lipsite de odihnă. O lume care, obosită de atîta echilibru, s-a precipitat cu plăcere în excese, în nesăbuință, în dezordine. O lume în care pateticul și nu înțelepciunea au guvernat faptele oamenilor. In fine, o lume conștientă de drama profundă care stăpînește existența oamenilor și care nu a consimnțit s-o ignore, s-o disimuleze, s-o transfigureze. Ci, dimpotrivă, a încercat să o trăiască în plenitudinea ei, să o exprime sub aspectele ei cele mai evidente, cele mai izbitoare.
De ce iarăși Bacovia? Pentru că nu se poate concepe o toamnă fără Bacovia, fiindcă Bacovia este poetul acestor locuri; pentru că el a fondat remarcabila revistă „Ateneu”, care dăinuie și azi; pentru că „datorită lui cultura română rezistă intemperiilor vremurilor”. Iar Festivaul Național „George Bacovia”, ajuns la cea de a XXV-a ediție, nu lasă valorile și talentele în formare să cadă pradă intens coloratelor ispite ale societății de consum și nici să-și așeze în întregime ființa în fața oglinzilor deformatoare ale prezentului. Un prezent al unei crize profunde și multiple.
Ca și revista „Ateneu”, care anul acesta a împlinit 40 de ani de la relansare și 420 de numere editate, Festivalul Național „George Bacovia” confirmă o linie de continuitate pe care nimeni nu o poate nega și tocmai această linie de continuitate spirituală este unul din temeiurile atitudinii umaniste, încrezătoare în forța omului de a depăși temporarele impasuri în care se află. Și această linie nu putea fi menținută fără aportul extraordinar al grupării „Ateneu”, formată din reale valori ale culturii românești precum George Bacovia, mai apoi George Bălăiță, Radu Cârneci, Ovidiu Genaru, George Genoiu, Calistrat Costin, Vlad Sorianu (Vasile Sporici), Sergiu Adam, Alexandru Călinescu, Constantin Călin, Carmen Mihalache. Aceeași revistă „Ateneu” susține și festivalul despre care vorbeam, acordînd diverse premii unor personalități de certă valoare, ca și talentelor în plină afirmare, „…atestînd vocația unui spațiu cultural”, așa cum remarca unul dintre cei care s-au aflat mereu în slujba culturii și promovării acesteia în județul Bacău. L-am numit pe Constantin Donea.
Dați-mi voie, pentru mulți dintre pasionații de cultură care, poate, nu au reușit să citească numărul de sărbătoare al revistei „Ateneu”, să citez aprecierile unor reputați gazetari, oameni de cultură, tocmai pentru a sublinia importanța continuității actului de cultură, rol pe care revista îl îndeplinește cu brio. „E o sărbătoare frumoasă pentru revista «Ateneu» și mai ales cuvenită. Nu neapărat din motive de rotunjire aniversară, ci pentru ceea ce «Ateneul» a făcut deja. Cu tot prestigiul bacovian al Bacăului, e mai degrabă adevărat că orașul nu prea figura pe harta culturală a României decît că era printre vedete. Ateneu a schimbat acest statut, dînd Bacăului o identitate literară nouă, post-bacoviană și într-un sens temporal și într-un sens tipologic; dar o identitate pregnantă, de îndată vizibilă. Au fost ani – buni – în care Ateneu conta mai degrabă printre revistele centrale decît printre cele provinciale. Ani în care și-a asigurat colaborări ilustre și permanente, reușind să fidelizeze, prin rubrici de impact, nume de mare sonoritate. Dar mai ales trebuie trecută în contul Ateneului promovarea (programatică și permanentă) a unor tineri scriitori care nu mai sunt demult ai Bacăului. In acest sens Ateneu și-a înțeles bine menirea – sau și-a construit-o bine, cu tenacitate: să fie un punct de atracție și de iradiere. Dacă blazonul Ateneului înșiră nume ca George Bălăiță și Petru Cimpoeșu, înseamnă că acesta e mai mult decît respectabil; e impunător. Asta spre a nu-i mai pomeni aici pe toți ceilalți, cărora revista le datorează viața și prestanța” (Al. Cistelecan – redactor șef adjunct al revistei „Vatra”). Sau, cum ne prezenta regretatul Vlad Sorianu eforturile întreprinse, duse pînă la sacrificiu pentru făurirea unei literaturi adevărate de către colectivul redacțional al Ateneului, din care făcea parte și domnia-sa: „In ciuda constrîngerilor ideologice, a diversiunilor patriotarde și politicianiste de tot felul, am rămas credincioși generației noastre de a contribui la crearea unei literaturi autentice, capabilă să asigure continuitatea marii literaturi românești, să o sincronizeze cu arta modernă a lumii. Sîntem satisfăcuți că am izbutit să menținem revista pe o linie de înaltă intelectualitate, să-i păstrăm statutul de publicație cu un program artistic național și deopotrivă de inspirație european. Aceasta – în ciuda șicanelor făcute mereu de cenzură și de alți cerberi”. Ce păcat, însă, că rîndurile trebuie să se oprească aici, nu înainte de a rememora unul dintre cele mai frumoase profiluri ale lui George Bacovia pictat în cuvintele criticului Pompiliu Constantinescu: „Universul liric al lui Bacovia este de neconfundat și înseși mijloacele sale de expresie sunt nealienabile. Universul său moral este atît de original, prin însăși singularitatea lui, atît de personal în expresie și atît de lucid în inteligența sa artistică, prin care-și surprinde dezagregarea, încît are toate atributele valorilor lirice. Intreaga sa operă îl definitivează în conștiința contemporană și-l fixează în raftul cu poeți la care ne vom adresa, fermecați, totdeauna”. (Romulus Dan BUSNEA)află. Și această linie nu putea fi menținută f

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!