Casa de Economii și Consemnațiuni (CEC) a lansat ieri, 15 aprilie 2005, o ofertă specială de Paște privind creditele pentru nevoi personale. Directorul Sucursalei CEC Bacău, Adrian Calapod, spune că oferta se caracterizează printr-o dobîndă avantajoasă, cu 1,5 procente sub oferta similară lansată cu puțin timp în urmă pentru clienți, dar și pentru că vizează o perioadă maximă de creditare de pînă la 15 ani. Astfel, pentru creditul „Special 5.000” se percepe o dobîndă de 13,5 la sută pe an, în timp ce pentru creditul „Special 20.000” dobînda este de 12 la sută. Aceste dobînzi sînt valabile pentru primele șase luni de la acordare, după expirarea acestei perioade revenindu-se la o dobîndă variabilă. Oferta pentru aceste credite este valabilă în perioada 15 aprilie – 6 mai 2005. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.