Informațiile referitoare la copiii aflați în grija statului nu vor mai putea fi făcute publice decît cu aprobarea directorului Direcției Generale pentru Protecția Copilului Bacău. Decizia a fost aprobată în ședința Consiliului Județean Bacău și are la bază regulamentul cu privire a obligațiile ce revin serviciilor publice specializate în vederea garantării respectării dreptului la imagine și intimitate a copilului aflat în plasament sau încredințare. Acest regulament a fost adoptat de Guvern într-o ședință de la sfîrșitul lunii august și trebuie aprobat la nivelul fiecărui județ. „Decizia are la bază Convenția Drepturilor Copilului, la care România este parte. Imaginea și intimitatea copiilor din centrele de plasamnet trebuie apărate, la fel ca și a celor din familie”, este de părere Sorin Brașoveanu, directorul DGPC Bacău. Brașoveanu a mai spus că, indiferent că este vorba despre o persoană fizică sau juridică, solicitarea scrisă de a obține informații trebuie să fie foarte bine argumentată. Altfel, chiar dacă este vorba despre un act de caritate sau de intenția de a da publicității informații, solicitanții riscă să primească avizul nefavorabil al ocrotitorilor orfanilor din județ. (C.B.)
Lasă un răspuns