Imagini de epocă

Ctitorii celebre

* Nicolae Iorga – călător „de la Cașin la Adjud”

în vara anului 1914 savantul Nicolae Iorga s-a aflat într-o lungă călătorie și pe meleagurile băcăuane, făcută cu o trăsură hodorogită trasă de patru cai. Relatările sale rămîn adevărate pagini monografice. Să-i dăm cuvîntul: „Trecem îndată prin satul Mănăstirea Cașinului, primiți cu neobișnuite semne de cinste… Acum, vedem mănăstirea: „Marele zid, întreg a fost dres între anii 1820 și 1830, dar cea mai mare parte a lui e vechi, din vremea ctitorului, Gheorghe Ștefan – Vodă. Acest urmaș a lui Vasile Lupu pe care-l prăbuși de pe tron prin răscoală a vrut să nu rămîie prea mult mai jos decît înaintașul său, care lăsase a se zidi minunea Trei Ierarhi. El a durat această strălucită mănăstire prin trainice materiale de piatră și acoperind-o cu podoabe alese… Biserica însuși e foarte mare…”. Deși, de-a lungul timpului, călugării greci au încercat să facă unele schimbări – „n-au putut schimba liniile frumoase și ornamentația bogată a bisericii. Păreții sînt căptușiți pe dinafară cu colonete, fereștile au cadre săpate: cele din fațadă poartă și bourul între plăci sculptate. Uși de intrare în pronaos înfățișează ciubuce, vase și alte săpături. Pînă și beciul păstrat încă, al vechilor locuințe, are gura de piatră tivită cu flori sculptate”. în „comună sînt vreo șapte sute de locuitori…”.
La satul Cașin „aproape un tîrgușor, se ajunge răpede printr-un drum care nu mai samănă cu acela din Putna… Biserica cea veche din Cașin cheamă deodată privirile. Ea amintește, între toate, bisericile muntene, și e un foarte frumos tip al acestora. E clădită din cărămidă, dar cadrul fin sculptat al fereștilor este din piatră. Pridvor deschis, avînd patru stîlpi, despărțiți prin arcade ogivale. Alți stîlpi ca aceștia fac ca o perdea între naos și pronaos. Pe păreți se înșiră sus ocnițe, iar supt ele fine colonade, foarte subțiri și, ținîndu-se samă de material, minunat lucrate. Catapeteasma a fost reparată în 1797, dar clădirea e, neapărat, mult mai veche”.
Dar de ce tocmai aici o construcție muntenească? Ne răspunde tot savantul: „Caracterul ei muntean s-ar lămuri prin obîrșia locuitorilor. Odată era aici în Cașin două cete, care se fereau a se înrudi între ele, rucărenii și dragoslovenii. Cum au venit aici acești țărani din Schela Cîmpulungului, din Rucăr și Dragoslavele – și la Soveja încă se întîmpină aceste două cete – nu se poate hotărî, deși e probabil că aceasta s-a întîmplat pe vremea lui Vasile Lupu”. Nicolae Iorga asistă și la „Iarmarocul Cașinului” din 15 august, „cu căruțele, carăle, oaspeții, panoramele – vechi cunoștințe de la Moși…”.
Și iată-l la Onești – „un mare sat frumos, despărțit printr-o șosea cum n-am mai întîlnit demult și înviorat prin mișcarea mărfurilor care vin de la gară. Lumea începe a sosi la hanuri și se îmbată pentru a putea bea mai bine la iarmarocul din Cașin…”. Și: „din Onești dai îndată în Borzești prin Valea Trotușului… Un mare sat. Sus, deasupra clădirilor revărsate în neorînduială pe coastele dealurilor… este biserica lui Ștefan cel Mare. Legenda pune leagănul chiar al Voievodului în această bogată parte a Bacăului, între Siretiu și munte”. Biserica „de astăzi are adausuri care o îngreoaie… Niște nepricepuți și niște săraci au tencuit și văruit partea de sus a clădirii și au trîntit un acoperămînt de șindrilă, care se drege acum, în loc să le înlocuiască prin altul de olane. Pe dinăuntru n-a mai rămas nimic din ceea ce fusese, decît nervul bolților și podoaba ușii care duce în naos. Turnul clopotelor nu mai este… Altfel, au toată zidăria veche. în fund se văd cele două ocnițe și roțile de smalț: la ocnițele de sus ele stau deosebit, una verde, alta galbenă; la cele de jos, sînt grupate cîte trei, într-o ordine triunghiulară care se schimbă în ceea ce privește culoarea. Se văd rîndurile de smalț și rîndurile de cărămidă pe aceeași fațadă. Inscripția frumoasă stă încă supt micul ei acoperiș de piatră. Fereștile sculptate, fereștile gotice, ferestruicele – toate cîte una pe fiecare lature – au fost astupate în parte, dar n-au suferit nimic. Absida-și are firidele de cărămidă aparentă, presărată cu rotole de smalț”… „Dar – mai scria savantul, așa cum este, biserica din Borzești e cea dintîi printre acelea care împodobesc satele României”.
îndreptîndu-se spre „Agiud”, Nicolae Iorga părăsește teritoriul băcăuan. (Selecție și adaptare de Eugen ȘENDREA)uși de pe tron prin ră

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!